Maramureşean căutat de autoritățile din România, oprit în Petea
În data de 22 ianuarie, în jurul orei 15.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.
La verificări s-a constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România, pe numele lui fiind un mandat european de arestare, emis de către Tribunalul Maramureş. Autorităţile române l-au condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.





