Donald Trump schimbă geografia Americii. După Lacul Ontario, vorbește despre Atlantic și Pacific - 3 ore în urmă
Baia Mare a pus în folosinţă 11,6 kilometri de piste pentru biciclete - 5 ore în urmă
15 ani de la ultima misiune a căpitanului Adrian Marchiș. Pompierii maramureșeni nu l-au uitat - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Poți cunoaște un om 20 de ani și să-l întâlnești cu adevărat într-o singură zi - 7 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 7 ore în urmă
Cristian Chivu, printre cei mai buni antrenori ai Italiei. Românul ajunge la marea gală de la Scala din Milano - 7 ore în urmă
Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației ajunge la cea de-a 53-a ediție - 7 ore în urmă
Tenismena Sara Nicole Sitar, aproape de un titlu ITF J100 la doar 14 ani - 7 ore în urmă
Vrei să construiești? S-au schimbat regulile pentru autorizația de construire. Ce trebuie să știe proprietarii - 9 ore în urmă
Doliu în învățământul băimărean. S-a stins din viață profesorul Adalbert Meheș - 10 ore în urmă
Incredibil: Autoturisme furate din Lăpuș și Poienile de sub Munte; făptașii le-au și avariat înainte de a fi prinși
Sâmbătă, 26 decembrie, polițiștii Secției 7 Suciu de Sus au fost anunțați că un autoturism a dispărut din locul în care a fost lăsat parcat cu o seară înainte.
Reclamantul le-a relatat polițiștilor că vineri seara a lăsat autoturismul parcat în fața unui imobil din localitatea Lăpuș, iar din cauza unor defecțiuni la sistemul de închidere, a lăsat autoturismul neasigurat, cu cheile de rezervă în portieră.
În urma cercetărilor efectuate, autoturismul reclamat ca fiind furat a fost identificat la intrarea în localitatea Rogoz, pe partea dreaptă a DJ 109F, prezentând unele avarii la bara din față. Totodată polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr de 30 de ani, din Cavnic.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt în scop de folosință.
Sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, un bărbat din Poienile de sub Munte a sesizat poliția că în faţa imobilului său s-a produs un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 4 Leordina care au stabilit proprietara autoturismului ca fiind o femeie din localitate. Din cercetările efectuate s-a constatat că un bărbat din vecini i-a sustras acesteia cheile autoturismului din locuință, după care s-a deplasat la un local de pe raza comunei Poienile de sub Munte, cu mai mulţi prieteni, unde a consumat băuturi alcoolice.
În jurul orei 21:00, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 187, Poienile de sub Munte, acesta a pierdut controlul direcției şi a lovit un hidrant după care a fost proiectat în gardul imobilului apelantului. S-a procedat la verificarea în baza de date a bărbatului, constatându-se faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furtul în scop de folosinţă.














