Se intenționează realizarea unui centru județean, destinat adăpostirii animalelor
Inițiativa realizării unui centru județean pentru adapostirea animalelor, aparține Consiliului Județean Maramureș. Reprezentanții instituției au decis și în privința localității unde va funcționa acesta. S-a optat pentru amplasarea lui, în satul Lăpușel, comuna Recea, județul Maramureș.
În această perioadă se derulează etapele specifice începerii proiectului.
Problema cainilor fără stăpân de la sate este una care persistă de câțiva ani, invocându-se mereu lipsa banilor, pentru găsirea unor soluții. La ședințele cu primarii din comunele de pe raza județului, nu s-a ajuns la nicio concluzie.
Patrupedele se înmulțesc de la o zi la alta, reprezentând un pericol pentru locuitorii satelor. Cei mai expuși rămân copiii și vârstnicii.
Lăcrimioara ZOTA











