Share
Nu mai există niciun dubiu: băimărenii se pot pensiona cu doi ani mai devreme

Nu mai există niciun dubiu: băimărenii se pot pensiona cu doi ani mai devreme

În primăvară, proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost adoptat de către Camera Deputaților, ca for decizional, cu 248 voturi „pentru”, 26 voturi „împotrivă” şi o „abţinere”. Legea prevede reducerea reducerea cu 2 ani a vârstei standard de pensionare pentru persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluare remanentă. E vorba de Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Slatina, Turnu Măgurele şi Râmnicu Vâlcea, localități care au fost afectate de poluarea remanentă dată de extracţia şi prelucrarea minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate.

O contribuție covârșitoare la inițierea și  promovarea acestei legi a avut-o  Gheorghe Zoicaș (foto), în mandatul său de deputat, din legislatura 2008-2012. În  acest an, la 23 mai, s-a ajuns la momentul în care procesul legislativ a fost încheiat, iar prevederea a devenit oficială. Iar în 16 noiembrie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de  promulgare a Legii. Așa că nu mai există niciun dubiu: persoanele care au trăit minimum trei decenii în Baia Mare și în localitățile limitrofe, situate pe o rază de 8 km, se vor pensiona cu 2 ani mai devreme, fără ca pensia să le fie penalizată, ca în cazul pensionărilor anticipate.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu