Un obicei, al cărui început se pierde în negura vremurilor, se desfăşoară în Copalnic-Mănăştur an de an, după acelaşi tipar ancestral. Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, începând cu ora 20.00, la Căminul cultural din Copalnic-Mănăştur are loc Jocul de Trei Sfinţi, la care sunt aşteptaţi să vină mănăşturenii şi nu numai ei, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, şi nu numai. După cum afirmă primarul Vasile Mihalca, totul se păstrează ca acum sute de ani: de la dansul coşercilor şi portul tradiţional, până la muzica interpretată de violonistul Vasile Cheşei şi de formaţia sa. Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Copalnic-Mănăştur. (D.G.B.)
-
ASCOR Baia Mare sărbătorește 33 de ani de activitate printr-un eveniment aniversar deosebit - 8 ore în urmă
-
Ursula von der Leyen vine luni în România - 9 ore în urmă
-
Părintele Irineu Bârle, Andreea Raicu, Horia Tecău, Paula Herlo, Dragoș Cîrneci și alți invitați vin mâine la TEDxBaiaMare - 13 ore în urmă
-
Azaleea Vancea, Sofia Ardelean și Zeea Mațan vor participa la Campionatul European de Culturism și Fitness pentru copii - 15 ore în urmă
-
20 de elevi ai Liceului Tehnologic de Transporturi Auto Baia Sprie au descoperit metode noi de învățare printr-un proiect Erasmus+ - 15 ore în urmă
-
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Independența se construiește și cu resurse, nu doar cu ambiție - 15 ore în urmă
-
Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice din localitatea Întrerâuri va fi inaugurat duminică - 15 ore în urmă
-
Părintele profesor Claudiu Pop din Baia Mare împlinește astăzi 45 de ani - 17 ore în urmă
-
ELECTRO MAT PROMPT și Matei Godja, recunoaștere națională după 19 ani de activitate în domeniul energetic - 18 ore în urmă
-
HOLISUN SRL, o investiție de 5,5 milioane de euro la Baia Sprie - 19 ore în urmă











