„Gestionarea relației cu părinții”: Atelier pentru învățători la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Azi, 26 ianuarie, de la ora 16.30, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare va găzdui atelierul pentru învățători intitulat „Gestionarea relației cu părinții”.
„Utilitatea acestui atelier constă în furnizarea de strategii și abilități practice pentru educatori și învățători, în gestionarea comunicării și rezolvarea conflictelor cu părinții elevilor, promovând o colaborare pozitivă și eficientă între școală și familie”, informează educatoarea Ligia Pop.
Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, în parteneriat cu „Atelier de Copt Idei” – o comunitate dedicată dezvoltării profesionale a profesorilor din județul nostru.















