Ceramista Andreea Maria Stoff vă invită la vernisajul expoziției „Glissando”
Iubitorii artelor sunt invitați la vernisajul expoziției „Glissando” a ceramistei Andreea Maria STOFF. Evenimentul va avea loc marți, 5 august, ora 17:00, la Galeria de Artă a U.A.P Baia Mare.
Expoziția va fi prezentă pe simezele Galeriei de Artă până în 25 august 2025.
Născută în 1996 în Baia Mare, Andreea-Maria Stoff a absolvit Liceul de Arte din localitate și apoi s-a specializat în ceramică la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, fiind absolventă de master a Universității de Artă și Design din Cluj.
Dedicată studiului naturii și introspecției, Andreea-Maria Stoff este un spirit contemplativ. Consideră că ceramica este arta activă a vieții. Preferă modelajul liber și imperfecțiunea perfectă a formelor naturale, operele sale luând forme organice cu tentă sculpturală.
Cu o deosebită capacitate creativă, ajutată de ambiție și disciplină, Andreea reușește să răspundă riguros și asumat tuturor provocărilor plastice, găsind soluții ingenioase pentru a-și exprima convingător ideile.
„Vă așteptăm cu drag!”, este invitația organizatorilor.











