Proiectul „Fast Heroes”: prima activitate a reunit școlarii de la Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții Măgherăuș la Biblioteca Orășenească Tăuții Măgherăuș - 2 minute în urmă
Calendarul colectării deșeurilor textile în Baia Mare - 48 minute în urmă
Momentele muzicale și poetice desfășurate la Centrul CASPEV din Baia Mare au stârnit emoție și bucurie celor prezenți - 55 minute în urmă
Se schimbă Consiliul de Administrație la Aeroportul Internațional Maramureș. Ce se știe sigur și ce urmează - 1 oră în urmă
„Culori pentru pace”: evenimentul care va marca, în acest an, împlinirea a 1460 de zile de la începutul războiului din Ucraina, la Sighetu Marmației - 2 ore în urmă
Comuna Ieud a obținut specializarea „Patrimoniu cultural material”, recunoscută la nivel național și internațional - 2 ore în urmă
Teatrul de Păpuși „Spiriduș” din Satu Mare a ajuns și la preșcolarii din comuna Fărcașa - 3 ore în urmă
Reconfirmare la nivel național: Antrenorul băimărean Dan Goron, reales Secretar General al Federației Române de Taekwon-Do ITF - 3 ore în urmă
Echipa EXOROS a Colegiului Tehnic „George Barițiu” Baia Mare a obținut locul II la competiția Meet the Techs 2026 - 3 ore în urmă
Opt ATV-uri noi pentru supravegherea frontierei montane au ajuns la ITPF Sighetu Marmației - 3 ore în urmă
Cea de-a II-a ediție a Picnicului pentru Alăptare va avea loc în 1 august, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare
În 1 august, de la ora 17.00, Câmpul Tineretului din Baia Mare va găzdui cea de-a II-a ediție a evenimentului „Picnic pentru Alăptare”.
„Este nevoie de un sat întreg pentru a crește un copil” și tot de un sat întreg e nevoie pentru a susține o mamă.
Pentru că adevărul are putere, iar sprijinul comunității poate face minuni, te invităm la a II-a ediție a evenimentului „Picnic pentru Alăptare”, un spațiu prietenos și blând unde mamele, familiile, specialiștii și comunitatea vin împreună ca să dărâme mituri și să construiască încredere.
Anul acesta, ne propunem să demontăm miturile legate de alăptare; acele sfaturi nefondate, acele temeri transmise din generație în generație, care pot sabota un proces firesc și profund între mamă și copil.
Ce pregătim pentru tine?
Discuții reale cu oameni reali:
– Consilieri în alăptare
– Cadre medicale cu experiență personală și profesională
– Psihologi, terapeuți, moașe, doule
– Mame care vorbesc sincer despre propriile obstacole și reușite
– Specialiști care aduc informații clare, actualizate, bazate pe dovezi științifice.
Un loc sigur și blând pentru întrebări, curiozități, emoții și povești.
Vom învăța, ne vom sprijini, vom zâmbi și poate chiar vom schimba perspectiva unor mame aflate la început de drum.
Ce vom face concret?
Vom discuta deschis despre cele mai comune MITURI care pun piedici în alăptare
Vom oferi informații corecte, conform recomandărilor OMS, UNICEF și Academiei de Medicină a Alăptării
Vom alăpta în public – pentru normalizarea acestui act sacru de hrănire și iubire, nu pentru validare
Vom face o fotografie de grup simbolică, penteu a marca această sărbătoare
Vom socializa, ne vom juca, vom crea legături și schimburi de experiență
Vom avea o tombolă cu premii utile pentru mame și puii lor
Oferim gustări de fructe, voie bună și multă susținere!
Ce poți aduce cu tine?
O păturică, o jucărie preferata și una potrivită pentru împărțit, gustări pentru tine sau puiul tău, zâmbetul tău și curiozitatea.
Dacă și tu crezi că alăptarea merită susținută, nu judecată, te așteptăm cu brațele și inimile deschise.
Pentru că fiecare mamă contează.
Pentru că fiecare poveste e diferită.
Pentru că împreună putem face diferența.
Pentru că orice inceput devine mai ușor când nu ești singură!
Ne vedem pe 1 august, pe Câmpul Tineretului!
Hai să creăm un spațiu de iubire, empatie și sprijin pentru mame, pentru bebeluși, pentru viitor, pentru viață”, transmite Teodora Daniela Petruș, Doula Post-partum, Consilier & Terapeut, organizatorul evenimentului.
Participarea este gratuită. Înscrierea ajută la o mai bună organizare – completează formularul aici: https://forms.gle/ETfeiHHJpEGL9LGG9.
















