Asuaju de Sus va găzdui cea de-a 54-a ediție a „Târgului Cepelor”
În perioada 6-7 septembrie, în Asuaju de Sus se organizează ediția cu numărul 54 al Festivalului Interjudețean al Cântecului și Dansului Popular din Țara Codrului – „Târgul cepelor”.
Programul evenimentului:
Sâmbătă, 6 septembrie, de la ora 19:30, copiii și tinerii sunt așteptați la un program artistic de muzică ușoară susținut de Melisa Covaci, Andrea & Călin Damse Band și DJ Tureanu, atmosfera fiind animată și de personajele îndrăgite Mickey și Minnie.
Duminică, 7 septembrie, manifestările încep la ora 10:00 cu un program artistic al formațiilor de amatori din județele Maramureș, Satu Mare și Sălaj. În paralel, vizitatorii pot admira o spectaculoasă expoziție de mașini de epocă, organizată de „Käfer Club” Baia Mare.
De la ora 12:00 va avea loc deschiderea oficială, cu prezentarea invitaților și luări de cuvânt.
Momentul culminant al festivalului va fi la ora 13:00, când publicul se va bucura de un recital susținut de Ovidiu Purdea Someș, prezentatorul programului artistic. Pe scenă vor mai urca numeorși artiști și ansambluri de renume:
Deți Iuga
Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”
Ionuț Uivaroși și Grupul Codrenii
Malvina Madar Iederan
Crina Horincar
Ansamblul Folcloric „Cununița” Satu Mare
Leontina Dorca
Maria Carmen Sas
Evenimentul promite două zile pline de muzică, dansuri populare, tradiții și voie bună, aducând împreună comunități din mai multe județe și păstrând vie moștenirea culturală a Țării Codrului.










