În această duminică, 8 noiembrie, Căminul Cultural din Mara a găzduit proiectul cultural „Valea Marei în identitatea culturală a Țării Maramureșului”, eveniment organizat de Asociația comunitară Marmația.
La acest eveniment au participat și reprezentanți ai Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, care au prezentat cele patru zone etnografice ale Maramureșului, sub genericul „Țara celor 4 țări, sufletul unui Maramureș”. Manifestarea a adus în prim-plan tradițiile, portul popular și specificul fiecărei zone.
Despre Țara Codrului au vorbit Ioana Pricop și Alex Nechita, Țara Chioarului a fost prezentată de Gabriela Ardusătan și Duli Babuci Tudor, iar Țara Lăpușului, de Gabriela Duma Petrovici și Mihai Pop.
O atenție deosebită a fost acordată copiilor din localitate, care au avut ocazia să prezinte costumele tradiționale și să vorbească despre Maramureș, contribuind astfel la promovarea și păstrarea identității culturale locale.
Manifestarea a reprezentat un prilej de redescoperire și promovare a bogăției culturale a celor patru zone istorice ale Maramureșului, dar și de încurajare a noilor generații să ducă mai departe tradițiile și jocul popular.
Citește și








