Pr. Adrian Dobreanu: „Prăpastia” dintre oameni construită în timpul vieții - meditație la pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr

Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (cf. Luca 16, 19-31) reprezintă una dintre cele mai profunde pagini ale Sfintei Evanghelii după Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Acesta este de fapt textul evanghelic care se va citi în cadrul Sfintei Liturghii în duminica a 22-a după Pogorârea Sfântului Duh.

Așa cum observăm, dincolo de contrastul social dintre bogăție și sărăcie, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne descoperă o realitate fundamentală a existenței umane, și anume că, valoarea vieții nu se măsoară prin ceea ce dobândim, ci prin felul în care iubim, prin disponibilitatea de a-l vedea pe celălalt și prin responsabilitatea morală pe care ne-o asumăm înaintea lui Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Ioan, în Întâia epistolă sobornicească, ne oferă un criteriu fundamental al autenticității credinței: „Iar cine are bogăția lumii acesteia și se uită la fratele său care este în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în acela dragostea lui Dumnezeu?” (cf. I Ioan 3, 17).

Hristos nu ne propune doar o relatare despre două traiuri individuale, ci ne oferă, chiar după două mii de ani, o adevărată radiografie spirituală a societății umane.

Evanghelistul Luca ne prezintă un om bogat, îmbrăcat în porfiră și vison, care trăia în fiecare zi în desfătare. În opoziție cu acesta, la poarta casei sale se afla un sărac, numit Lazăr, plin de răni, care dorea să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Nu sunt despărțiți de kilometri, de granițe sau de imposibilitatea întâlnirii, ci sunt „separați” doar de o poartă și de o inimă care a încetat să mai tresară la suferința celuilalt.

Contrastul este deliberat și profund semnificativ și depășește cadrul istoric al parabolei care devine extrem de relevantă pentru societatea contemporană.

Trăim într-o civilizație a dezvoltării tehnologice, a consumului, a performanței de zi cu zi și a acumulării materiale. Comunicăm instantaneu, avem acces la informații aproape nelimitate, ne deplasăm cu ușurință și beneficiem de posibilități pe care generațiile anterioare nici nu și le puteau imagina. Există mijloace de comunicare, dar nu întotdeauna avem disponibilitatea de a asculta. Avem posibilitatea de a vedea suferința lumii întregi prin intermediul ecranelor, dar uneori rămânem indiferenți față de suferința celui care locuiește lângă noi. Tocmai aici se află una dintre marile contradicții ale modernității: progresul material nu garantează progresul moral, iar abundența economică nu produce automat bogăție sufletească.

Un aspect fundamental al pildei este faptul că bogatul nu pare să-l fi agresat direct pe Lazăr. Nu ni se spune că l-ar fi alungat, că l-ar fi insultat sau că i-ar fi provocat suferința. Și totuși, bogatul ajunge într-o stare de osândă. Care este motivul? Răspunsul este cu siguranță acesta: indiferența!

Evanghelia continuă prin prezentarea morții celor doi: bogatul nu este condamnat pentru că a avut, ci pentru că nu a dăruit. Lazăr nu este primit în sânul lui Avraam pentru că suferința ar fi o virtute în sine, ci pentru că viețuirea sa a fost așezată în orizontul mângâierii dumnezeiești.

Să nu uităm faptul că Lazăr nu se afla undeva departe, ci sătea chiar la poarta bogatului. Dumnezeu așază înaintea noastră oameni care au nevoie de atenția, de dragostea și de ajutorul nostru, iar noi nu trebuie să trecem nepăsători pe lângă ei.

Prăpastia dintre cei doi nu trebuie privită numai ca o realitate a existenței de după moarte, ci și ca o consecință a modului în care oamenii aleg să trăiască în prezent. În timpul vieții, bogatul și Lazăr erau despărțiți de o poartă care putea fi deschisă printr-un gest de milostenie, printr-o bucată de pâine, printr-un cuvânt de încurajare sau printr-un act de compasiune. Dar, după moarte, distanța devine imposibil de trecut. De ce? Fiindcă prăpastia veșniciei începe adeseori prin distanțele pe care le construim între noi în această viață.

Pilda bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr are o dimensiune pastorală deosebită. A-l ajuta pe Lazăr nu înseamnă numai a-i oferi ceva de mâncare, ci și a-i reda sentimentul că nu este abandonat, că existența sa contează și că cineva îi recunoaște demnitatea. Lazăr este chipul tuturor celor pe care societatea îi vede, dar nu îi observă; îi întâlnește, dar nu îi primește; îi cunoaște, dar nu îi sprijină.

„Prăpastia” nu trebuie înțeleasă doar ca o realitate a existenței de după moarte, ci și ca o consecință a alegerilor pe care omul le face în timpul vieții. Bogatul a trăit fără să construiască o relație de solidaritate și iubire cu cel de lângă el, a avut posibilitatea milosteniei, dar a preferat confortul, un confort care i-a adus veșnica osândă.

Pr. Adrian DOBREANU

Citește și