13 octombrie 1917, o zi care a intrat în istoria credinței

În urmă cu 109 ani, pe un câmp din Portugalia, zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a vedea semnul promis de trei copii, devenind martorii unui fenomen care avea să intre în istoria credinței sub numele de „Miracolul Soarelui”.

Ploaia căzuse ore întregi peste câmpurile din apropierea localității portugheze Fátima, transformând pământul într-o întindere de noroi în care zeci de mii de oameni așteptau, cu privirile îndreptate spre cer, împlinirea unei promisiuni neobișnuite. Era 13 octombrie 1917, iar Europa se afla în cel de-al patrulea an al Primului Război Mondial, cu milioane de vieți pierdute și o întreagă civilizație zdruncinată de violență și nesiguranță. În mijlocul acestei lumi tulburate, trei copii de țărani deveniseră, fără să urmărească vreodată o asemenea notorietate, personajele centrale ale unuia dintre cele mai discutate evenimente religioase ale secolului XX.

Totul începuse în primăvara acelui an, când Lúcia dos Santos, în vârstă de zece ani, și verii săi, Francisco și Jacinta Marto, de nouă, respectiv șapte ani, au povestit că, la 13 mai, în timp ce îngrijeau oile într-un loc numit Cova da Iria, li se arătase o femeie îmbrăcată în alb, înconjurată de lumină, pe care au identificat-o cu Fecioara Maria. Relatările lor despre aparițiile care au urmat au circulat din sat în sat, atrăgând curioși, credincioși, preoți, jurnaliști și reprezentanți ai autorităților. Copiii au fost interogați, contestați și supuși presiunilor, însă și-au păstrat mărturia. Potrivit relatărilor păstrate de Lúcia, în septembrie li se vestise că, la următoarea întâlnire, avea să se petreacă un semn prin care oamenii să poată crede ceea ce ei povesteau.

Vestea a străbătut Portugalia, astfel că în dimineața de 13 octombrie drumurile spre Cova da Iria erau pline de oameni veniți de la mari depărtări. Unii merseseră pe jos kilometri întregi, alții călătoriseră cu trenul sau cu căruțele, iar printre cei prezenți se aflau atât credincioși convinși, cât și oameni hotărâți să vadă cum se va încheia povestea celor trei copii. Estimările numărului participanților diferă, însă Sanctuarul de la Fátima indică între 50.000 și 70.000 de persoane. Ceea ce îi adusese împreună era așteptarea unui eveniment anunțat dinainte, într-un loc care până atunci nu avusese nicio însemnătate deosebită pe harta lumii.

În jurul amiezii, potrivit numeroaselor mărturii, ploaia a încetat, norii au început să se risipească, iar discul solar a devenit vizibil prin deschiderea cerului. Cei care au descris ulterior fenomenul au vorbit despre un soare asemănător unui disc argintiu, care părea să se rotească, să își schimbe culorile și să execute mișcări neobișnuite. Unii martori au avut impresia că astrul cobora în zigzag spre pământ, provocând spaimă în mulțime, în vreme ce alții au îngenuncheat și s-au rugat. Relatările nu au fost identice și nu toți cei prezenți au descris aceleași manifestări, însă amploarea reacțiilor a transformat întâmplarea într-un eveniment care nu mai putea rămâne doar în memoria locuitorilor din Fátima.

Printre martori se afla și jurnalistul Avelino de Almeida, trimis la fața locului de cotidianul portughez O Século, publicație de orientare republicană și laică. În ediția din 15 octombrie 1917, ziarul a relatat fenomenul sub un titlu care avea să devină celebru: „Cum a dansat Soarele la amiază, la Fátima”. Prezența unui jurnalist care nu venise acolo ca pelerin a dat relatărilor o rezonanță aparte, iar fotografiile realizate de Judah Bento Ruah, care îl însoțea, au păstrat imaginea mulțimii privind spre cer. Imaginile documentează adunarea și reacțiile oamenilor, fără să constituie însă dovada fotografică a mișcărilor atribuite Soarelui.

În aceeași zi, potrivit mărturiei Lúciei, femeia despre care copiii spuneau că li se arătase s-a prezentat drept Maica Domnului a Rozariului și a cerut ridicarea unei capele, rugăciune și întoarcerea oamenilor către Dumnezeu. Dincolo de spectacolul ceresc care avea să domine relatările ulterioare, mesajul atribuit aparițiilor era legat de pace, pocăință și suferința unei lumi aflate în război. În acest context, Fátima a devenit treptat mai mult decât locul unei întâmplări neobișnuite, transformându-se într-un reper spiritual pentru milioane de catolici.

Fenomenul din 13 octombrie a rămas, de-a lungul timpului, subiectul unor interpretări diferite. Pentru credincioși, el reprezintă un semn miraculos, în vreme ce explicațiile naturaliste invocă efecte optice, condiții atmosferice și particularități ale percepției vizuale. Nu există dovezi astronomice că Soarele și-ar fi modificat efectiv traiectoria, iar mărturiile istorice trebuie deosebite de concluziile științifice privind natura fenomenului. Tocmai această diferență dintre ceea ce oamenii au declarat că au văzut și ceea ce poate fi demonstrat face ca evenimentul să continue să suscite interes, la mai bine de un secol de la producerea lui.

La 13 octombrie 1930, exact 13 ani mai târziu, episcopul de Leiria, José Alves Correia da Silva, a declarat demne de crezare viziunile relatate de cei trei copii și a autorizat oficial cultul Maicii Domnului de la Fátima. Recunoașterea bisericească nu a transformat aparițiile într-o dogmă obligatorie pentru credincioșii catolici, ele fiind încadrate în categoria revelațiilor private. Între timp, Francisco murise în 1919, iar Jacinta în 1920, amândoi în contextul epidemiei de gripă care a devastat Europa. Lúcia avea să supraviețuiască până în 2005, petrecându-și cea mai mare parte a vieții în comunități religioase și lăsând mărturii scrise despre întâmplările copilăriei sale.

Astăzi, Fátima este unul dintre marile locuri de pelerinaj ale lumii catolice, însă începutul acestei istorii rămâne legat de imaginea aproape neverosimilă a unui câmp portughez, a trei copii fără educație teologică și a unei mulțimi care a înfruntat ploaia pentru a aștepta răspunsul la o promisiune. La 109 ani de la acea zi, întrebările despre natura fenomenului continuă să despartă interpretările, fără să poată șterge realitatea istorică a adunării și ecoul extraordinar al mărturiilor. Iar dincolo de disputa dintre credință și explicația rațională, Fátima păstrează imaginea unei omeniri care, în vreme de război și suferință, a ridicat ochii spre cer căutând un semn că lumea nu fusese lăsată singură.

Sursa FOTO: https://www.fatima.pt / Wikimedia Commons

Vasile Petrovan

Citește și:

In memoriam Nicolae Pop, 5 ani fără pictorul florilor din Cicârlău