Expoziția „Salon de Toamnă” va fi vernisată la Casa de Cultură Baia Sprie
Casa de Cultură din Baia Sprie va găzdui, în 2 noiembrie, vernisajul expoziției de artă „Salon de Toamnă”, organizată de Asociația Artiștilor Plastici „Alexandru Șainelic” – Maramureș, în parteneriat cu Primăria Baia Sprie și Casa de Cultură.
Evenimentul va începe la ora 17:00 și va reuni lucrări de artă plastică, într-o expoziție dedicată culorilor și atmosferei specifice toamnei.
Vernisajul va fi completat de un program artistic susținut de Tudor Blaga, Mic Rami și Cirț Alex, elevi care vor interpreta piese din repertoriul clasic.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 2–18 noiembrie 2026.
Foto arhivă

Citește și












