Douăzeci de ani fără Vasile Radu Ghenceanu
În urmă cu douăzeci de ani, Baia Mare pierdea un poet, eseist, profesor și jurnalist care, timp de patru decenii, nu s-a mulțumit să participe la viața culturală a orașului, ci a încercat să o înțeleagă, să o consemneze și să îi păstreze memoria. Vasile Radu Ghenceanu a lăsat în urmă cărți, cronici, generații de elevi și jurnaliști, dar și o mărturie despre o lume intelectuală băimăreană care merită redescoperită.
La 24 octombrie 2006, într-o zi de marți, Vasile Radu Ghenceanu participa la ceea ce avea să fie ultima sa ședință de redacție la revista „Nord Literar”. Întâlnirile aveau loc, după o tradiție deja stabilită, la ora 11, iar el se număra de obicei printre primii sosiți. Era omul care aducea o glumă, povestea ceva colegilor și urmărea cu atenție pregătirea revistei pentru tipar. În acea dimineață era însă vizibil epuizat. Săluc Horvat, colegul și prietenul său, avea să păstreze peste ani câteva dintre ultimele sale cuvinte rostite în redacție: „Săluc drag, sunt gata! Nu mai am putere”.
A cerut să fie dus acasă, dar drumul l-a purtat la spital. Cinci zile mai târziu, în dimineața de 29 octombrie, Horvat l-a sunat. Ghenceanu i-a spus că se simte bine. După câteva ore, vestea morții sale avea să ajungă la cei care îl cunoscuseră.
Mărturia, publicată ulterior de Săluc Horvat într-un volum dedicat personalităților Maramureșului, este poate una dintre cele mai tulburătoare pagini păstrate despre ultimul său an. Nu atât prin apropierea sfârșitului, cât prin imaginea unui om pentru care redacția, cartea și revista rămăseseră preocupări esențiale până în ultimele zile ale vieții.
Vasile Radu Ghenceanu se născuse la 17 mai 1939, în satul Doh, din județul Sălaj. A urmat Școala Normală de Învățători din Oradea, Institutul Pedagogic din Baia Mare și Facultatea de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. A fost învățător la Nușfalău, profesor în satul natal, apoi cadru didactic la licee din Baia Mare, între care „Gheorghe Șincai” și „Vasile Lucaciu”.
Orașul în care ajunsese pentru studii avea să devină spațiul în care și-a construit o mare parte din viață. Aici a predat, a scris, a condus instituții culturale, a lucrat în redacții și a cunoscut oamenii care alcătuiau lumea artistică și intelectuală a Maramureșului. În biografia sa se întâlnesc profesii care, privite separat, ar putea părea suficiente pentru mai multe vieți. A fost metodist la Casa de Creație, inspector la Comitetul de Cultură, director al Teatrului Dramatic din Baia Mare și cadru didactic universitar. A lucrat la ziarul „Pentru socialism”, devenit după 1989 „Graiul Maramureșului”, a participat la formarea unor generații de jurnaliști și a fost unul dintre oamenii care au dat consistență revistei „Nord Literar”.
Dar ceea ce îl individualizează nu este numărul funcțiilor ocupate, ci continuitatea preocupărilor sale. Indiferent de locul în care a lucrat, Ghenceanu a rămas interesat de literatură, de spectacol, de carte și, mai ales, de oamenii care le făceau posibile. Pentru cititorii ziarului „Graiul Maramureșului”, numele său a fost vreme de decenii legat de pagina culturală. A publicat cronici literare și teatrale, interviuri, reportaje, comentarii și însemnări de călătorie. Prin aceste texte, evenimentele culturale ale unui oraș aflat într-o continuă schimbare au căpătat o existență care depășea durata unei premiere, a unui festival sau a unei lansări de carte.
Iar documentele pe care le-a lăsat sunt astăzi mai valoroase decât ar putea părea la prima vedere. În volumul său postum, „Jurnal de scriitor sau Desacralizarea continuă”, apar episoade din viața culturală a regiunii, unele aproape uitate. Cercetări folclorice desfășurate în Maramureș și Țara Oașului, încercarea din 1966 de a înființa la Baia Mare o revistă culturală intitulată „Pagini maramureșene”, pregătirile unor manifestări artistice sau începuturile festivalului de datini de la Sighet, în 1968, sunt numai câteva dintre faptele consemnate. Prin asemenea însemnări, jurnalistul a ajuns să îndeplinească, fără a renunța la profesia sa, și o funcție de cronicar al epocii.
Relația sa cu teatrul băimărean reprezintă o altă parte importantă a acestei moșteniri. Actorul Paul Antoniu, care i-a dedicat o amplă evocare, își amintea de prietenia lor, de pasiunea comună pentru muzică și poezie și de lansările de carte pe care Ghenceanu prefera să le organizeze în holul teatrului. Erau întâlniri între scriitori, actori și cititori, într-un spațiu care devenea, pentru câteva ore, un loc al conversației și al prieteniei culturale. Tot Paul Antoniu a păstrat amintirea sprijinului primit la începuturile sale în gazetărie. Ghenceanu îi citea și îi corecta articolele, încurajându-l să continue. Este un detaliu aparent modest, dar el explică o dimensiune a activității sale pe care bibliografiile o surprind mai greu, aceea a omului care transmitea altora experiența și exigența meseriei.
La Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”, filiala Baia Mare, s-a implicat în dezvoltarea învățământului jurnalistic, iar activitatea sa editorială a depășit cu mult propriile volume. Editura Proema consemnează că a lucrat ca redactor și consilier editorial pentru peste 140 de cărți. În spatele acestei cifre se află o muncă discretă, rareori vizibilă publicului, dar indispensabilă apariției unor lucrări bine pregătite.
În paralel, Vasile Radu Ghenceanu și-a construit propria operă literară. Debutul editorial a venit în 1967, cu volumul de poezie „Cântece pentru inima tânără”. Au urmat „Cartea literelor mari”, „Ora locală”, „Însemnați de uitare” și „Complexul de egalitate”, alături de cărți de eseuri, publicistică și memorialistică precum „Vindecarea de melancolie”, „Grădinile din fereastră sau Călătoria ca stare de spirit”, „Dreptul la singurătate. Scriitor la ziar” și „Comentarii de sâmbătă”.
Titlurile acestea conturează un autor preocupat de timp, de memorie, de raportul dintre viața interioară și realitatea din jur. Poezia și gazetăria nu au fost pentru el două teritorii fără legătură. Într-unul căuta expresia literară a experienței, în celălalt încerca să păstreze contactul cu faptele, cu oamenii și cu transformările societății. Într-unul dintre volumele sale de publicistică, își definea profesia în câteva cuvinte simple: „Meseria mea e să observ și să scriu”.
Observația presupunea atenție, dar și judecată critică. În „Comentarii de sâmbătă”, de exemplu, a discutat despre superficialitatea unor manifestări publice, despre schimbările din presă și despre locul tot mai fragil al lecturii într-o societate preocupată de spectacol și divertisment.
La douăzeci de ani de la moartea lui, poate că cea mai importantă întrebare nu este cât de des îi mai rostim numele, ci cât de mult din munca sa continuă să fie citită. În volumele sale, în colecțiile ziarelor și în paginile revistei „Nord Literar” se găsesc fragmente din istoria Băii Mari, întâlniri cu oameni care nu mai sunt, inițiative uitate și mărturii despre o viață intelectuală pe care prezentul nu o mai cunoaște întotdeauna. A păstra memoria unui asemenea om înseamnă mai mult decât a-i publica fotografia la o aniversare sau a-i enumera cărțile. Înseamnă a reveni asupra textelor sale, a le citi critic, a recupera mărturiile celor care l-au cunoscut și a înțelege contribuția sa la cultura orașului.
Notă: Există o contradicție între surse privind data morții. Săluc Horvat, martor direct al ultimelor zile, indică 29 octombrie 2006, dată consemnată și de Csilla Temian în studiul din 2019. În schimb, alte materiale aniversare publicate în 2024 indică 30 octombrie 2006.
Surse: Săluc Horvat – 100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie (2018) Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, 2018, pp. 553–558 / Csilla Temian „Vasile Radu Ghenceanu – 80 de ani de la naștere (1939–2019)” – Bibliotheca Septentrionalis, nr. 52/2019, paginile 45–48 / Paul Antoniu „Reverență la o… aniversare” e-Bibliotheca Septentrionalis 6 iulie 2020.
Vasile Petrovan
Citește și:
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
