Ilarion Ciobanu, 95 de ani de la naștere

Baia Mare se numără printre orașele în care tatăl lui Ilarion Ciobanu își căuta de lucru pentru a-și întreține familia, într-o perioadă a sărăciei și a peregrinărilor care a precedat destinul extraordinar al actorului de la a cărui naștere se împlinesc astăzi 95 de ani.

Înainte ca numele lui Ilarion Ciobanu să ajungă pe afișele cinematografelor, înainte ca milioane de români să-l cunoască drept Gherasim din „Toate pânzele sus!”, Gerula din „Columna” sau comisarul Mihai Roman din filmele lui Sergiu Nicolaescu, în viața familiei sale existase și un drum care trecea prin Baia Mare. Era vremea în care tatăl său căuta de lucru prin țară, fără siguranța unui salariu și fără perspectiva unei existențe liniștite. Orașul nostru apare astfel într-un capitol puțin cunoscut al biografiei unui actor care avea să întruchipeze, poate mai convingător decât mulți dintre colegii săi, omul obișnuit, deprins de timpuriu cu greutățile vieții.

Ilarion Ciobanu s-a născut la 28 octombrie 1931, în satul Ciucur, din județul Tighina al României interbelice, pe teritoriul actualei Republici Moldova. Tatăl său, Vlase Ciobanu, nu avea o profesie stabilă și încerca să câștige bani acolo unde se ivea posibilitatea unei munci. Biografiile actorului amintesc explicit traseele sale între Tighina, Baia Mare și Brăila, înainte ca familia să se lege de Constanța.

Baia Mare era atunci un oraș cu o puternică tradiție minieră, în care extracția și prelucrarea minereurilor reprezentau componente importante ale economiei locale. În anii 1930, localitatea avea aproximativ 14.000 de locuitori și își consolida identitatea industrială, dar resimțea și consecințele crizei economice mondiale. Reducerile salariale, concedierile și nesiguranța locurilor de muncă făceau parte din existența multor familii de muncitori. Nu știm ce meserie a încercat să practice aici tatăl actorului și nu ar fi corect să-l prezentăm drept miner, însă putem înțelege de ce un oraș industrial precum Baia Mare apărea printre locurile spre care se îndreptau oamenii aflați în căutarea unei slujbe.

Pentru familia Ciobanu, căutarea unui trai mai bun avea să continue. Vlase a ajuns hamal în portul Constanța, unde și-a pierdut viața într-un accident, în anul 1939. Ilarion era încă un copil. Mama sa, Olga, rămasă să îngrijească familia, a muncit inclusiv ca bucătăreasă într-un spital. Sărăcia nu era singura nenorocire care avea să se abată asupra lor. Cei doi frați ai viitorului actor au murit la vârste fragede, iar Ilarion și-a pierdut ulterior și mama, pe când avea aproximativ 20 de ani.

Din asemenea experiențe s-a format omul pe care publicul avea să-l descopere mult mai târziu pe ecran. Nu într-o școală de actorie a început el să cunoască frica, umilința, curajul sau nedreptatea, ci în viața de fiecare zi, într-o lume în care copilăria se încheia repede, iar munca devenea o necesitate înainte de a fi o alegere.

La numai 12 ani, Ilarion Ciobanu lucra deja ca băiat de prăvălie. Au urmat meserii pe care puțini actori le-au cunoscut atât de direct. A fost hamal, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar și pescar. A lucrat pe șantiere, inclusiv la Bumbești-Livezeni, și a condus basculante în perioada lucrărilor de la Canalul Dunăre–Marea Neagră. Nu toate aceste experiențe au fost fericite și nici toate alegerile sale înțelepte. Era un tânăr puternic, impulsiv, obișnuit să se descurce singur.

În mărturisirile sale, actorul avea să vorbească despre această existență lipsită de stabilitate, comparându-se cu o pasăre a cerului. Portul Constanța devenise pentru el un loc al supraviețuirii, dar și al libertății. Marea îi oferea ceea ce copilăria nu-i dăduse întotdeauna, sentimentul că există undeva un orizont deschis, dincolo de nevoile imediate și de împrejurările care îi hotărau viața.

Înainte de a deveni actor, Ilarion Ciobanu s-a afirmat și în rugby, sport care i se potrivea prin robustețe și temperament. A evoluat la Știința, Dinamo și Progresul, fiind cunoscut între apropiați sub porecla „Claris”. Era un jucător de linia a doua, puternic și greu de oprit, care învățase să-și folosească energia într-o disciplină a echipei. Într-un anumit sens, sportul i-a oferit o altă formă de educație, după aceea primită în porturi și pe șantiere.

La Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București a ajuns în 1958, după încercări de a urma și alte direcții de studiu. Nu avea pregătirea obișnuită a unui tânăr care își construise din adolescență o carieră artistică și nici nu părea dispus să-și petreacă viața pe scena teatrului. A intrat la institut, dar nu și-a încheiat studiile, preferând oportunitatea de a lucra în cinematografie.

După o apariție într-un scurtmetraj din 1959, adevăratul său debut în lungmetraj a venit cu „Setea”, realizat în 1960, în care l-a interpretat pe Mitru Moț. Povestea obținerii rolului, relatată în presa cinematografică, este aproape la fel de neobișnuită precum biografia actorului. O întâlnire întâmplătoare cu regizorul Vladimir Popescu-Doreanu a dus la prezentarea sa pentru probele filmului, iar scenaristul Titus Popovici a recunoscut în el omul potrivit pentru personajul principal.

Ceea ce pentru un alt actor ar fi necesitat un lung exercițiu de construcție, Ilarion Ciobanu părea uneori să aducă firesc în fața camerei. Avea statura, vocea și gesturile unui om deprins cu munca fizică, dar mai ales o expresivitate care nu depindea de vorbe multe. Putea să transmită încăpățânare, mânie, duioșie sau neîncredere printr-o schimbare aproape imperceptibilă a privirii. În spatele chipului său sever exista adesea o sensibilitate pe care filmele bune au știut să o descopere.

Au urmat peste 50 de filme și numeroase personaje importante. A fost Petre Petre în „Răscoala”, Gerula în „Columna”, Stroe Buzescu în „Mihai Viteazul”, comisarul Mihai Roman în „Cu mâinile curate” și „Ultimul cartuș”, Vasile Stegaru în „Nemuritorii” și Traian Brad în seria „Ardelenii”. În serialul „Toate pânzele sus!”, interpretarea marinarului Gherasim i-a adus o popularitate aparte și l-a apropiat de generații întregi de telespectatori.

Biografia lui Ilarion Ciobanu nu este, totuși, o poveste lipsită de contradicții. Temperamentul său puternic i-a adus conflicte, inclusiv în lumea cinematografiei. Relația cu Sergiu Nicolaescu, regizorul alături de care lucrase în mai multe producții importante, s-a deteriorat, iar mărturiile celor care i-au cunoscut descriu un om generos și dificil în egală măsură. Tocmai aceste contraste îl fac mai interesant decât imaginea unui erou fără slăbiciuni. Viața reală nu poate fi redusă la personajele exemplare pe care le-a interpretat.

Ilarion Ciobanu a murit la 7 septembrie 2008, la București, la vârsta de 76 de ani. Ultima sa dorință l-a legat din nou de marea alături de care crescuse. Cenușa i-a fost împrăștiată în Marea Neagră, ca o întoarcere simbolică la locurile care îi marcaseră copilăria și tinerețea.

Baia Mare nu l-a consacrat pe Ilarion Ciobanu, iar cariera sa nu trebuie revendicată artificial de Maramureș. Dar orașul apare într-o parte timpurie a istoriei familiei sale, în acea lume a muncii și a nesiguranței din care viitorul actor s-a ridicat.

Vasile Petrovan

Citește și: