În Ferești se va inaugura Centrul Social-Cultural „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”
Luni, 26 octombrie, va avea loc festivitatea de inaugurare a Centrului Social-Cultural „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din localitatea Ferești, comuna Giulești. Evenimentul va începe la ora 12:45, chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
Noul centru este destinat atât persoanelor vârstnice, cărora le va oferi un spațiu dedicat socializării și sprijinului comunitar, cât și întregii comunități, prin activități sociale și culturale și întâlniri între generații.
Investiția reprezintă un proiect menit să contribuie la consolidarea vieții comunitare și la păstrarea tradițiilor locale.
Participanții sunt invitați să ia parte la festivitate în costume tradiționale. La eveniment sunt așteptați locuitorii comunei și toți cei care doresc să fie alături de comunitatea din Ferești la inaugurarea noului obiectiv.
„Inaugurarea are loc chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul acestui așezământ, și reprezintă un moment important pentru întreaga noastră comunitate.
Acest centru este mai mult decât o clădire nouă. Este un loc al respectului, al întâlnirii și al solidarității, dedicat persoanelor vârstnice, activităților sociale și culturale, precum și păstrării tradițiilor noastre.
Ne dorim ca acest spațiu să devină un loc viu, în care generațiile să se întâlnească, să împărtășească amintiri, să păstreze obiceiurile strămoșești și să construiască împreună momente frumoase pentru viitor”, precizează primarul Laurențiu Batin.

Citește și










