Povestea lui Izrael Klein și cele trei zile în care Sighetul a fost ocupat de armata rusă
În primele luni ale Primului Război Mondial, când apropierea trupelor țariste a golit Sighetul de o parte dintre locuitori, funcționari și medici, un doctor a ales să rămână, iar cele trei zile de ocupație rusă aveau să-l transforme într-unul dintre martorii unei pagini puțin cunoscute din istoria orașului.
În dimineața de 6 octombrie 1914, Sighetul se afla la capătul a trei zile de ocupație care trebuie să fi părut mult mai lungi celor rămași în oraș. Frontul Primului Război Mondial, care până atunci putea părea pentru mulți o realitate îndepărtată, ajunsese direct pe străzile sale. Trupele Rusiei țariste intraseră în oraș la 3 octombrie, administrația și armata austro-ungară se retrăseseră, o parte a populației fugise, iar pentru câteva zile vechea reședință a comitatului Maramureș s-a trezit prinsă într-un război care avea să schimbe Europa.
Maramureșul făcea atunci parte din Austro-Ungaria. După izbucnirea războiului, în vara anului 1914, ofensiva rusă din Galiția a împins frontul spre Carpați, iar trupele țariste au pătruns prin trecătorile din nord până în Sighet, unde au provocat panică și teroare. În acest decor apare un personaj care, la mai bine de un secol distanță, merită scos din umbra cronologiilor militare.
Se numea dr. Izrael Klein, fiind întâlnit în unele surse și sub numele Izidor Klein. Era medic în Sighet și avea să lase el însuși mărturia celor întâmplate într-o broșură publicată în 1915, la Máramarossziget, actualul Sighetu Marmației, cu titlul Muszkajárás Máramarosszigeten 1914. október 3–6-ig — în traducere liberă, „Trecerea rușilor prin Sighet, 3–6 octombrie 1914”. Existența volumului și datele sale editoriale sunt confirmate inclusiv în cataloage bibliografice și anticariate maghiare care au înregistrat exemplare ale ediției originale.
În timp ce orașul se golea, Klein a rămas. Potrivit mărturiilor citate ulterior din presa epocii și din propriile sale însemnări, aproape întreg personalul spitalului fusese evacuat, împreună cu sute de bolnavi. În urmă rămăseseră pacienții secției de boli contagioase, câteva călugărițe care îi îngrijeau și un singur medic. Se pare că Ordinul Ministerului de Interne prin care doctorilor li se cerea să rămână la post ar fi ajuns prea târziu. Când mesajul a sosit, ceilalți plecaseră deja. Klein era încă acolo. Aparent, acesta ar fi fost deja un motiv suficient pentru ca numele lui să rămână în memoria orașului. Numai că, în haosul celor trei zile, atribuțiile medicului aveau să depășească mult salonul spitalului.
Farmaciștii părăsiseră și ei Sighetul, iar medicamentele deveniseră o problemă atât pentru populația rămasă, cât și pentru trupele ocupante. Sursele locale care reproduc relatările lui Klein arată că acesta a primit permisiunea comandamentului rus și a administrației locale să gestioneze medicamentele dintr-o farmacie, ținând evidența produselor luate. Într-un oraș în care autoritatea obișnuită aproape dispăruse peste noapte, medicul devenise, fără să-și fi propus, una dintre puținele persoane capabile să mențină o formă de ordine.
Aceeași situație se repeta la gară. Depozitele de mărfuri și bagaje rămăseseră fără pază, iar pericolul jafurilor crescuse. Relatările păstrate despre acele zile îi atribuie lui Klein inițiativa de a organiza o pază civilă cu oameni din cartierul Felszeg, cunoscut drept Locul Târgului. Istoria unui medic începea astfel să se amestece cu istoria administrării improvizate a unui oraș rămas pentru câteva zile între două armate.
Intrarea trupelor ruse în Sighet nu fusese precedată de o luptă în interiorul orașului. O delegație locală ieșise înaintea armatei pentru a transmite că trupele austro-ungare se retrăseseră și pentru a evita bombardarea localității. Una dintre relatările păstrate îl amintește pe Lázár Feuerwerger drept intermediarul care a ajuns la comandamentul rus și a contribuit la predarea fără bombardament. Klein apare ulterior în delegația care a purtat discuții cu noua putere militară.
Orașul nu a trecut însă nevătămat prin ocupație. Sursele locale vorbesc despre jafuri ale unor detașamente de cazaci și despre rechiziții, într-o atmosferă în care nimeni nu știa cât timp vor rămâne trupele ruse. Comandamentul ar fi cerut inițial orașului și o contribuție financiară, apoi produse alimentare. Un episod consemnat în relatarea lui Klein privește un depozit al cazărmii în care se găseau cantități importante de făină, grâu, mălai, ovăz și orez. Medicul ar fi explicat ofițerilor ruși că acestea reprezentau rezerva populației, iar depozitul a fost cruțat și chiar pus sub pază.
Asemenea amănunte sunt cele care transformă o cronologie militară într-o poveste despre oameni. O armată intră într-un oraș, alta se retrage, frontul se deplasează pe hartă. În spatele săgeților desenate ulterior de istorici rămân însă bolnavii care nu pot fi evacuați, rafturile unei farmacii fără farmacist, sacii de făină de care depinde hrana unei populații și un medic care trebuie să ia decizii pentru care nicio facultate nu-l pregătise.
La 6 octombrie 1914, trupele ruse au părăsit Sighetul în grabă, sub presiunea contraofensivei austro-ungare și germane. Ocupația durase numai câteva zile. Frontul însă nu dispărea din Maramureș. Luptele aveau să continue în Carpați, iar regiunea va rămâne ani întregi în apropierea uneia dintre marile linii de confruntare ale războiului.
Pentru Izrael Klein, retragerea rușilor nu a însemnat însă sfârșitul încercării. Relatările inspirate din jurnalul său consemnează că, la câteva zile după revenirea administrației, în Sighet a izbucnit o epidemie de holeră. Cum personalul medical nu revenise încă în întregime, Klein ar fi trebuit să gestioneze situația aproape singur, folosind medicamentele și materialele de dezinfecție disponibile în farmaciile orașului.
Klein nu a fost însă doar medicul unei singure crize. Mărturii păstrate în arhivele de istorie orală ale Centropa arată că el a continuat să practice medicina în Sighet și după război și s-a interesat inclusiv de gripa spaniolă, epidemia devastatoare care avea să lovească Europa spre sfârșitul conflictului. Apoi istoria avea să se întoarcă împotriva lui într-o formă incomparabil mai cumplită.
Sighetul interbelic a avut una dintre cele mai importante comunități evreiești din regiune. În 1944, după ocuparea Ungariei de către Germania nazistă, evreii orașului și cei aduși din localitățile învecinate au fost concentrați în ghetouri și apoi deportați la Auschwitz. United States Holocaust Memorial Museum consemnează că în ghetoul principal al Sighetului au fost închiși aproximativ 10.000 de evrei, iar într-un al doilea ghetou, destinat în mare parte celor aduși din mediul rural, aproximativ 3.000.
Ca o ironie a sorții, printre destinele zdrobite de Holocaust se afla și familia Klein. Sursele memoriale evreiești îl menționează pe dr. Yisrael Klein drept una dintre victimele Holocaustului, iar mărturiile familiale păstrează amintirea celor șase copii ai săi și a fiicei Anna, care emigrase în Palestina înainte de război. O sursă locală bazată pe cercetarea istoriei evreilor sigheteni arată că membrii familiei rămași la Sighet au fost deportați în 1944 la Auschwitz.
Privită de aici, broșura publicată de medic în 1915 capătă o greutate pe care autorul nu avea cum să o prevadă. El scria atunci despre trei zile în care o armată străină intrase în orașul său, despre teama oamenilor, despre bolnavi, foamete, farmacii, depozite și încercarea de a păstra o minimă ordine într-o lume care părea să se destrame. Trei decenii mai târziu, același oraș avea să fie golit aproape complet de comunitatea evreiască din care făcea parte.
Între cele două momente încape aproape întreaga tragedie a primei jumătăți a secolului XX. De aceea, ziua de 6 octombrie 1914 nu merită amintită doar ca data la care armata rusă s-a retras din Sighet. Dincolo de mișcarea trupelor și de hărțile militare, ea păstrează povestea unui om care a ales să rămână atunci când aproape toți cei care puteau pleca plecaseră. Izrael Klein nu a comandat trupe și nu a decis soarta frontului. A rămas lângă bolnavi, a căutat medicamente, a încercat să salveze provizii și să păstreze o formă de ordine într-un oraș prins pentru câteva zile între teamă și război.
Uneori, istoria mare se vede mai limpede tocmai prin asemenea destine. Nu prin generali și comunicate militare, ci prin omul care, într-un oraș aproape golit, a hotărât că locul lui era acolo. Iar faptul că Izrael Klein și-a așternut apoi experiența pe hârtie ne permite, după mai bine de un secol, să privim cele trei zile din octombrie 1914 nu doar ca pe un episod militar uitat al Maramureșului, ci ca pe o poveste despre responsabilitate, fragilitatea unei comunități și felul în care un singur om poate deveni, fără să urmărească acest lucru, eroul unei epoci.
Surse de documentare și Foto: mărturia lui dr. Izrael Klein, Muszkajárás Máramarosszigeten 1914. október 3–6-ig (Sighet, 1915)/ Ghibborim. Evrei sigheteni în Primul Război Mondial” – Ioan J Popescu / Axioart-Darabanth / Fortepan
Vasile Petrovan
Citește și:
Alexiu Anderco, preotul care a scris una dintre primele istorii ale Borșei
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
