Maramureșeanul Janos Kiss a ajuns la Mamaia cu bicicleta: 1.000 de kilometri, 11 zile și o misiune pentru copiii cu autism
Janos Kiss, maramureșeanul din Seini care și-a propus să pedaleze peste 1.000 de kilometri până la Mamaia pentru a participa la Autism24H, a ajuns cu bine la destinație.
În urmă cu câteva săptămâni vă spuneam povestea acestei provocări, prin care Janos Kiss a pornit într-o călătorie pe bicicletă spre litoral, urmând ca la final să participe la Autism24H, ultramaratonul caritabil de 24 de ore dedicat strângerii de fonduri pentru copiii cu autism.
Ieri, 6 septembrie, maramureșeanul a anunțat că a încheiat cu succes călătoria.
„Am ajuns la Mamaia!
Astăzi, în ziua numărul 11, după aproximativ 1.000 de kilometri pedalați și aproape 7.000 de metri diferență pozitivă de nivel, am ajuns în sfârșit la mare.
Când ați publicat povestea mea la începutul acestei provocări, poate părea greu de imaginat cum vor fi cele 11 zile. Au fost zile grele, vânt, ploaie, oboseală, dar și foarte multe momente frumoase. Au fost și momente în care psihicul a trebuit să ducă mai mult decât picioarele. Dar am reușit.
Și, de fapt, provocarea nu se termină aici. Drumul pe bicicletă s-a încheiat, dar acum urmează cele 24 de ore de alergare la Autism24H, pentru copiii cu autism”, transmite Janos Kiss.
După cele 11 zile petrecute pe bicicletă, urmează o nouă provocare pentru maramureșean: 24 de ore de alergare în cadrul Autism24H, pentru o cauză nobilă și pentru sprijinirea copiilor cu autism. Cei care doresc să susțină cauza pot face o donație prin pagina de ambasador a lui Janos Kiss. Click aici.
Îl felicităm pentru determinare, ambiție și pentru efortul depus în această călătorie și îi dorim mult succes în următoarea provocare!
Pe pagina sa de Facebook găsiți toate postările, fotografiile și videoclipurile din cele 11 zile de călătorie: https://www.facebook.com/KissIanos/
L.C.H.
Citește și











