Unele destine impresionează nu prin locul din care pornesc, ci prin distanța pe care reușesc să o parcurgă. La începutul secolului trecut, Gârdani era un sat de nici 900 de locuitori, aflat într-o lume rurală în care drumul spre marile scene europene părea aproape imposibil. Și totuși, de aici avea să plece un tânăr care, după război, armată și ani de studiu, avea să ajungă tenor la Opera Română din Cluj, să cânte în Elveția și să fie ascultat în Viena.
Adrian Cirțiu s-a născut la 2 septembrie 1900, la Gârdani, localitate aflată astăzi în județul Maramureș. La 126 de ani de la nașterea sa, numele lui spune probabil puțin publicului larg. În perioada interbelică însă, presa îl prezenta drept un tenor cunoscut, iar concertele lui erau anunțate și comentate în ziare din mai multe orașe ale țării.
Povestea lui începe într-o familie în care muzica nu era străină. Tatăl, Nichita Cirțiu, era învățător, iar mama sa se numea Maria, născută Maior. Adrian era fiul cel mare. Fratele său Pavel avea să povestească, mult mai târziu, că vocea artistului venea probabil din familie, deoarece și tatăl lor cânta frumos. Adrian Cirțiu a făcut școala elementară la Moftinul Mic și Satu Mare, clasele inferioare de liceu tot la Satu Mare, iar apoi a continuat la liceul confesional din Beiuș.
Adolescența lui a fost întreruptă brutal de istorie. În 1917, la numai 17 ani, a fost mobilizat în armata austro-ungară și trimis pe front. Astfel, maturizarea nu avea să vină în conservator sau într-o sală de concert, ci într-un război care schimba frontiere, imperii și vieți.
După încheierea Primului Război Mondial și Unirea din 1918, tânărul Cirțiu a ales pentru câțiva ani cariera militară. A fost ofițer activ în Regimentul 12 Călărași din Gherla și în Regimentul 11 Călărași din Cluj. În 1924 însă, la 24 de ani, a demisionat din armată. Alegerea avea să-i schimbe definitiv viața. A intrat la Conservatorul din Cluj, secția canto.
Nu știm dacă, în acel moment, își imagina până unde îl va duce această hotărâre. Cert este că studiile începute la Cluj au continuat la Milano, una dintre capitalele mondiale ale operei. În Italia a susținut și concerte, acumulând experiența necesară unei cariere profesioniste. Revenit în România, a ajuns tenor liric la Opera Română din Cluj.
Documentele epocii confirmă prezența sa pe scena clujeană. O retrospectivă dedicată primelor stagiuni ale Operei îl include între tenorii care au apărut pe această scenă, iar alte surse îl amintesc în spectacole și roluri din repertoriul liric. Monografia Gârdaniului, bazată pe documente și presa interbelică, consemnează participarea sa în opere precum „Tosca”, „Boema” și „Traviata”. O publicație culturală care cercetează viața muzicală sălăjeană amintește și prezența sa în premiera operei „Regele din Ys” de Édouard Lalo.
Există chiar și o mărturie de presă din 1926 despre unul dintre primele sale concerte clujene. „Clujul Românesc” îl prezenta atunci drept un „tânăr tenorist român” care reușise să câștige simpatia publicului, interpretând arii din opere. Formularea este importantă tocmai pentru că surprinde momentul în care cariera sa începea să capete contur.
În 1928 îl găsim deja concertând în alte orașe. „Gazeta Hunedoarei” anunța un concert al „distinsului tenor” Adrian Cirțiu, cu un program care cuprindea lucrări de Francesco Cilea și Francesco Paolo Tosti. Nu mai era doar un debutant al scenei clujene, ci un artist care începea să circule și să-și construiască un public.
Apoi traseul său a depășit din nou granițele României. Sursele biografice locale spun că a plecat prin Cehoslovacia și a ajuns la Berna, în Elveția, unde a fost angajat ca prim tenor liric. Acolo a interpretat roluri în „Paiațe” de Leoncavallo, „Madama Butterfly” și „Boema” de Puccini. Era repertoriul unui tenor care trebuia să aibă nu doar voce, ci și rezistență, tehnică și capacitate dramatică.
De la Berna, drumul avea să-l ducă spre Viena. În capitala austriacă, oraș în care Mozart, Beethoven, Schubert, Brahms și Mahler deveniseră parte din memoria cotidiană a locului, apariția unui tenor român provenit dintr-un sat transilvănean avea ceva dintr-o improbabilă poveste de succes. Sursele românești interbelice confirmă că Adrian Cirțiu a cântat ani de zile în capitala austriacă. O publicație din 1937 îl numea explicit tenor „care a cântat ani de zile în fața microfonului din Viena”. Mai important, avem și programe radio din epocă. În octombrie 1935, presa românească anunța o emisiune de muzică de operetă în care Orchestra Radio îl avea ca solist pe Adrian Cirțiu. Programul cuprindea mai multe arii din Franz Lehár, inclusiv din „Țara surâsului”, „Paganini”, „Frederica” și „Giuditta”.
O altă sursă din 1937, de această dată din presa maghiară, îl prezenta publicului din Salonta ca artist al radioului vienez și amintea succesul obținut cu puțin timp înainte într-un concert susținut la Oradea.
Biblioteca Națională a României păstrează chiar în inventarul fondului de foi volante programul unui concert susținut la Arad de „Adrian Cirțiu, tenor de la Radio Viena”. Este unul dintre acele documente aparent mărunte care confirmă, peste decenii, o carieră aproape dispărută din memoria publică.
Sursele locale vorbesc și despre aprecierea de care s-ar fi bucurat în Austria, inclusiv despre o întâlnire cu președintele austriac Wilhelm Miklas și despre o distincție culturală primită pentru activitatea sa. Aceste informații provin însă în principal din mărturia familiei și din documentarea ulterioară realizată de Pamfil Bilțiu, motiv pentru care trebuie privite ca elemente ale biografiei păstrate în sursele românești, nu ca fapte pentru care avem, deocamdată, și documente austriece independente.
Poate cea mai interesantă trăsătură a lui Adrian Cirțiu este că succesul european nu pare să-l fi îndepărtat de muzica românească. Mărturiile familiei vorbesc despre o voce deosebit de potrivită cântecului popular și creațiilor compozitorilor ardeleni, printre care Ion Vidu, George Dima sau Filaret Barbu. La Viena interpreta nu doar arii, ci și cântece românești. Pentru un artist român al perioadei interbelice, acesta era și un mod de a-și reprezenta cultura într-un spațiu european în care România încerca să-și consolideze propria identitate culturală.
În 1937, după aproximativ opt ani petrecuți în afara țării, Adrian Cirțiu s-a întors în România și s-a stabilit la Cluj. Nu s-a mai reangajat permanent la Operă, dar a început o perioadă intensă de concerte prin Transilvania și Vechiul Regat.
Atunci s-a întors și spre locurile natale. Pentru istoria culturală a Băii Mari, două dintre aceste concerte sunt deosebit de interesante. Primul a avut loc în 25 mai 1937, în sala de spectacole a Hotelului Ștefan, devenit mai târziu Cinema Minerul. Presa locală îl anunțase cu câteva zile înainte și îl prezenta publicului băimărean ca pe un mare artist revenit din străinătate.
Doi ani mai târziu, la 27 iunie 1939, Adrian Cirțiu a revenit în Baia Mare pentru un al doilea concert. De data aceasta avem și programul. Publicul urma să asculte lucrări de Tiberiu Brediceanu, Enrico Toselli, Rudolf Friml, Friedrich von Flotow, Franz Lehár, Emil Monția, Johann Strauss, Donizetti, Mascagni, Puccini și Verdi. La pian se afla Elisabeta Cadar, prezentată de presa vremii drept o pianistă talentată și elevă a lui Béla Bartók.
Este ușor să trecem astăzi peste asemenea informații. Dar dacă încercăm să reconstruim atmosfera Băii Mari din 1939, lucrurile capătă altă dimensiune. Imaginați-vă doar că, într-o sală din centrul orașului, înainte ca Europa să intre din nou în război, un tenor plecat din Gârdani și trecut prin Cluj, Milano, Berna și Viena cânta Puccini, Verdi și compoziții românești în fața publicului băimărean.
În anii următori, istoria avea să schimbe din nou traseul artistului. În 1942, Adrian Cirțiu s-a stabilit la Arad. Acolo a devenit profesor de canto la Conservator și a rămas în învățământ până la pensionarea sa, în 1963. Ultima parte a vieții sale nu a mai avut strălucirea turneelor și a radioului vienez, dar poate că tocmai activitatea pedagogică a fost o altă formă de continuitate. Experiența acumulată pe scene a fost transmisă unei noi generații de interpreți.
Adrian Cirțiu a murit la 20 octombrie 1975, la Arad, după o scurtă și grea suferință. Avea 75 de ani și tot acolo a fost înmormântat. Paradoxal, a rămas mult mai puțin cunoscut decât ar sugera biografia sa. Probabil că aici se află și partea cea mai interesantă a poveștii lui Adrian Cirțiu. Nu avem în față un nume inventat retrospectiv pentru gloria locală. Ziarele interbelice îl menționează, programele de concert îl păstrează, documentele Bibliotecii Naționale îi consemnează aparițiile, iar presa vremii îl numește tenor al Radioului din Viena. Există suficiente urme pentru a vedea conturul unei cariere autentice și neobișnuite. Și totuși, numele său aproape că s-a șters din memoria colectivă.
La 2 septembrie, aniversarea nașterii sale oferă de aceea mai mult decât un simplu reper de calendar. Este ocazia de a recupera povestea unui maramureșean care a pornit dintr-un sat de pe Someș, a fost trimis adolescent pe front, a devenit ofițer, a renunțat la uniformă pentru muzică, a studiat la Cluj și Milano, a cântat în Elveția și la Viena și s-a întors apoi să concerteze inclusiv în Baia Mare.
Este, nu-i așa, un destin care, dacă ar aparține unui personaj de roman, ar putea părea prea bine construit. A aparținut însă unui om real, născut la Gârdani, într-o zi de 2 septembrie 1900. Și, poate că cea mai frumoasă reparație pe care o poate face memoria colectivă este să-i redea, măcar pentru o zi, vocea pe care timpul aproape că l-a făcut să tacă.
Vasile Petrovan
Citește și:
Povestea lui Gavril Becheș, maramureșeanul care a șlefuit ferestre spre Univers
