Un articol publicat de Agro TV m-a pus pe gânduri, deoarece readuce în atenție o problemă despre care vorbim de ani buni, dar care pare să fi ajuns într-un punct tot mai greu de ignorat: producția românească de carne de porc pierde teren, iar fermierii spun că importurile apasă tot mai puternic asupra pieței.
Dimitrie Muscă, unul dintre fermierii cunoscuți din România, vorbește chiar despre o situație dramatică și susține că producția internă ar mai acoperi sub 10% din necesar. Procentul trebuie privit ca estimarea unui om din sistem, nu ca o statistică oficială, dar dincolo de cifra exactă rămâne întrebarea care ar trebui să ne preocupe: cum a ajuns România, o țară în care porcul era cândva aproape nelipsit din gospodării, să depindă într-o asemenea măsură de carnea adusă din afară?
Nu vorbim despre dispariția unei simple tradiții. Vorbim despre economie, despre ferme, despre locuri de muncă și, în cele din urmă, despre cât de capabili mai suntem să producem aici ceea ce punem zilnic pe masă.
Fermierii români spun că una dintre marile probleme este prețul. Carnea venită din alte state europene ajunge uneori pe piață la valori cu care producătorul local nu poate concura. Iar când costul unui kilogram de porc viu este mai mare decât suma pe care fermierul o primește la vânzare, lucrurile devin foarte simple și foarte triste: omul muncește, crește animalul, plătește furajele, energia, personalul și toate celelalte cheltuieli, pentru ca la final să vândă în pierdere.
Dimitrie Muscă vorbește despre pierderi care pot ajunge la 200–250 de lei pentru fiecare porc livrat. Poate că pentru cineva care privește lucrurile din afară pare doar o cifră. Pentru o fermă cu mii de animale, însă, această cifră poate însemna diferența dintre a continua și a închide.
Și de aici începe adevărata problemă.
O fermă care dispare nu se reconstruiește într-o lună. Animalele nu apar peste noapte, oamenii cu experiență nu se formează imediat, iar investițiile necesare sunt mari. Cu fiecare producător care renunță, România produce mai puțin. Dacă produce mai puțin, importă mai mult. Iar dacă importă mai mult, presiunea asupra celor rămași devine și mai mare.
Este un cerc din care devine tot mai greu să ieși.
Sigur, piața este liberă și nimeni nu poate cere consumatorului să cumpere un produs mai scump doar pentru că este românesc. Dar tocmai aici ar trebui să înceapă discuția serioasă. De ce poate ajunge carnea produsă la sute sau mii de kilometri distanță mai ieftină decât cea crescută aici? De ce fermele românești nu reușesc să concureze? Ce costuri, ce boli, ce lipsă de organizare și ce decizii luate de-a lungul anilor ne-au adus aici?
Pesta porcină africană a făcut ravagii și a lovit puternic sectorul. Au dispărut efective, au existat sacrificări, restricții și costuri suplimentare. În același timp, fermele mari din vestul Europei lucrează la alte dimensiuni, au lanțuri de distribuție mai bine puse la punct și pot arunca pe piață volume uriașe atunci când apar dezechilibre. Fermierul român nu concurează doar cu porcul crescut în Spania sau Germania, ci și cu scheme naționale de sprijin mult mai consistente. Iar fermierul român rămâne prins undeva la mijloc.
Este poate prea simplu să spunem că „străinii ne-au umplut piața”. Piața nu funcționează sentimental. Marfa merge acolo unde poate fi vândută. Problema adevărată este dacă România mai are o strategie prin care să-și păstreze propria producție. Pentru că la capătul acestei discuții nu este vorba numai despre porc.
Este vorba despre un model care începe să devină tot mai vizibil: exportăm materie primă, importăm produse, pierdem capacități de producție și apoi ne mirăm că depindem de alții. Iar într-o perioadă economică dificilă, dependența aceasta devine mult mai ușor de simțit.
Porcul românesc nu dispare dintr-odată. Dispare fermă cu fermă, efectiv cu efectiv, atunci când omul care îl crește ajunge la concluzia că nu mai merită să continue. Și poate că aceasta este întrebarea corectă: nu câtă carne importăm astăzi, ci cât vom mai putea produce mâine dacă fermierii români continuă să vândă în pierdere?
Vasile Petrovan
