La 14 august 1703, sub zidurile Băii Mari, murea Grigore Pintea, cunoscut drept Pintea Viteazul, unul dintre personajele care au trecut din istoria Maramureșului direct în legendă. Au trecut 323 de ani de la ziua în care haiducul a fost împușcat mortal în timpul atacului asupra orașului, în apropierea Porții de Sud și a actualului Bastion al Măcelarilor.
Pintea s-a născut în jurul anului 1670, probabil 25 februarie, la Măgoaja, și a rămas legat pentru totdeauna de Țara Lăpușului și de Maramureș. Documentele îl numesc Grigore Pintea de Măgoaja, iar în jurul său s-a construit treptat imaginea haiducului care se ridică împotriva celor puternici și îi apără pe oamenii simpli. Ca în cazul multor personaje devenite eroi populari, astăzi este greu de trasat o linie perfectă între omul real și Pintea din cântece, povești și legende.
În spatele legendei există însă documente. La sfârșitul secolului al XVII-lea, ceata lui Pintea devenise suficient de puternică pentru a atrage atenția autorităților. În regiune au urmat anchete, procese și măsuri împotriva haiducilor, iar numele său apare în documentele vremii. Pintea nu era, așadar, doar un personaj născut din imaginația populară, ci conducătorul unei grupări organizate, activă într-o perioadă în care Transilvania trecea prin tensiuni sociale și politice puternice.
În 1703, destinul său s-a intersectat cu răscoala curuților condusă de principele Francisc Rákóczi al II-lea împotriva dominației habsburgice. Pintea și oamenii săi s-au alăturat răsculaților, iar Baia Mare, important centru minier și monetar, a devenit una dintre țintele lor. În 13 august, răsculații se aflau deja sub zidurile orașului. A doua zi au atacat porțile, iar în timpul confruntării Pintea a fost împușcat mortal.
Locul morții sale este strâns legat de Bastionul Măcelarilor, unul dintre puținele fragmente ale vechiului sistem defensiv al Băii Mari care au supraviețuit până astăzi. Pintea ar fi căzut în apropierea Porții de Sud, cunoscută și drept Poarta Maghiară, aflată în imediata vecinătate a bastionului. Astfel, un monument pe lângă care băimărenii pot trece și astăzi păstrează legătura directă cu ultima zi din viața celui mai cunoscut haiduc al zonei.
Există totuși o mică enigmă istorică. În unele lucrări mai vechi apare și data de 22 august 1703 ca moment al morții lui Pintea, în timp ce alte tradiții au vehiculat chiar 7 august. Cercetările și prezentările actuale ale Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș folosesc însă 14 august 1703, data atacului asupra porților Băii Mari, drept zi a morții haiducului. Tocmai asemenea diferențe arată cât de mult s-au amestecat, în trei secole, documentul și legenda.
O altă curiozitate poate fi văzută chiar în Baia Mare. În patrimoniul Muzeului Județean se păstrează mai multe obiecte atribuite lui Pintea Viteazul: o cămașă de zale din secolul al XVIII-lea, un buzdugan și un pistol cu cremene. Formularea „atribuite” este importantă, pentru că legătura lor directă cu haiducul ține și de tradiția transmisă în timp, nu doar de o demonstrație documentară incontestabilă.
Poate tocmai aici stă forța poveștii lui Pintea. Omul a murit în 1703, dar personajul a continuat să trăiască. Generațiile următoare i-au adăugat comori ascunse, peșteri, fapte extraordinare și întâmplări greu de despărțit de folclor. În memoria oamenilor, Pintea nu mai era doar conducătorul unei cete de haiduci, ci devenea omul care îi pedepsea pe cei bogați și îi ajuta pe cei săraci, un fel de erou al dreptății populare.
În Maramureș, numele său a rămas în cântece, povești, locuri și obiecte păstrate în muzee. Puține personaje istorice ale regiunii au reușit să treacă atât de puternic granița dintre adevăr și legendă.
La 14 august 1703, lângă zidurile Băii Mari, se încheia viața lui Grigore Pintea. În aceeași zi începea, poate, adevărata viață a lui Pintea Viteazul, cea din memoria Maramureșului.
Vasile Petrovan
Citește și:
13 august 1391, când Mănăstirea Peri a fost ridicată la rang de stavropighie patriarhală
