România a rămas, pentru moment, fără producție nucleară. Unitatea 2 a Centralei de la Cernavodă a intrat astăzi, 13 august, în procedura de oprire controlată, după ce nivelul extrem de scăzut al Dunării nu a mai permis continuarea funcționării în condițiile necesare de siguranță. În acest moment este oprită. Unitatea 1 era deja oprită de la sfârșitul lunii iulie, tot pe fondul secetei hidrologice severe. Cele două reactoare, de aproximativ 706 MW fiecare, asigură în condiții normale în jur de o cincime din producția de electricitate a țării.
Oprirea Reactorului 2 nu este rezultatul unei defecțiuni nucleare și nici al unui incident de securitate. Este consecința unei situații hidrologice excepționale. Nuclearelectrica avertiza încă din 11 august că scăderea nivelului Dunării și prognozele hidrologice pot obliga compania să oprească unitatea, iar joi procedura a început efectiv.
Dar dincolo de explicația tehnică rămâne o imagine care ar trebui să ne dea de gândit: România a ajuns să importe energie chiar și în timpul zilei, când soarele este sus și producția fotovoltaică ar trebui să ajute masiv sistemul. La momentul verificării, datele afișate de Transelectrica indicau un consum de aproximativ 5.207 MW, o producție internă de numai 4.180 MW și un sold de import de circa 1.027 MW. Fiind valori în timp real, ele se modifică de la un minut la altul, dar fotografia momentului este relevantă.
Importul de energie, în sine, nu este un lucru rău. România face parte din piața europeană interconectată, iar într-un sistem modern este normal ca energia să circule peste granițe: astăzi imporți, mâine exporți. Problema apare atunci când importul nu mai este o alegere economică, ci o necesitate, mai ales în ore în care, în mod obișnuit, producția solară ar trebui să ofere un excedent.
Contrastul cu ziua precedentă este aproape didactic. Miercuri, în jurul orei 13:00, producția fotovoltaică ajunsese aproape de 3.000 MW, eolianul furniza aproximativ 700 MW, iar România avea suficientă energie pentru a exporta peste 2.000 MW. Seara însă, după dispariția producției solare, țara ajunsese din nou la importuri masive, iar cu două seri înainte deficitul depășise 2.100 MW la vârful de consum.
Aici se află, de fapt, una dintre marile vulnerabilități ale sistemului nostru energetic. Nu avem neapărat prea puțină energie în fiecare moment; avem prea puțină energie disponibilă exact atunci când avem nevoie de ea. Putem avea mii de megawați fotovoltaici la prânz și să fim deficitari câteva ore mai târziu. Energia produsă la ora 13:00 nu poate fi pusă deoparte pentru ora 20:00 decât dacă există capacități serioase de stocare. Iar acestea sunt încă insuficiente pentru dimensiunea sistemului și pentru ritmul în care au crescut sursele regenerabile.
Autoritățile au pregătit variante de compensare. A fost pornită o capacitate pe lignit de aproximativ 330 MW, se contează pe hidroenergie, în limita apei disponibile în lacurile de acumulare, pe eolian atunci când condițiile permit și, inevitabil, pe importuri. România dispune de o capacitate transfrontalieră de aproximativ 4.000 MW, suficientă teoretic pentru a acoperi deficite importante dacă și țările vecine au energie disponibilă.
Și aici apare însă o altă problemă. Seceta nu se oprește la granița României. Valurile de căldură și nivelurile reduse ale râurilor au afectat în această vară producția de energie în mai multe state europene. Centrale nucleare și hidrocentrale din diferite țări au fost nevoite să-și reducă producția sau să intre temporar în oprire. Într-o asemenea situație, toată lumea poate avea nevoie de energie exact în același timp.
De aceea, liniștea oferită de formula „putem importa” trebuie privită cu măsură. Da, putem importa. Și este foarte bine că avem interconexiuni puternice cu sistemul european. Dar interconectarea trebuie să fie o plasă de siguranță și o oportunitate comercială, nu principalul răspuns la fiecare perioadă în care producția internă scade.
Nu cred că lecția zilei este că România trebuie să renunțe la regenerabile sau să se teamă de importuri. Dimpotrivă. Lecția este că un sistem energetic nu poate fi construit dintr-o singură piesă. Avem nevoie de nuclear, hidro, solar, eolian, capacități flexibile, stocare și conexiuni externe. Iar toate acestea trebuie să funcționeze împreună.
Vasile Petrovan
Citește și:
Dunărea continuă să scadă. Unitatea 2 de la Cernavodă a inițiat procesul de oprire
