ȘHCS Fărcașa 2022 organizează înscrieri pentru grupele de Baby și Mini Handbal - 17 minute în urmă
Echipa de îngrijiri la domiciliu a DAS Baia Mare continuă să fie alături de persoanele vârstnice - 46 minute în urmă
David Popovici, cel mai rapid din serii la 100 m liber, la Europenele de la Paris - 56 minute în urmă
Investiție pentru sănătate la Spitalul Municipal Sighetu Marmației: Infrastructura unității medicale a fost modernizată pentru reducerea infecțiilor nosocomiale - 1 oră în urmă
Școala de Vară MERITO a revenit în Baia Mare cu cea de-a VII-a ediție - 2 ore în urmă
Se pregătește concursul pentru directorii de școli. Ce trebuie să știe candidații - 3 ore în urmă
Dunărea continuă să scadă. Unitatea 2 de la Cernavodă a inițiat procesul de oprire - 4 ore în urmă
Bârsana sărbătorește 700 de ani de la prima atestare documentară. Trei zile de evenimente dedicate tradiției, istoriei și fiilor satului - 4 ore în urmă
12 ani fără Victor Gorduza. Omul care a făcut din „florile de mină” o moștenire a Maramureșului - 4 ore în urmă
Ziua Minerului la Baia Sprie: Strangers Party Band aduce muzică maghiară și hituri internaționale în Centrul Vechi - 4 ore în urmă
Școala de Vară MERITO a revenit în Baia Mare cu cea de-a VII-a ediție
Școala de Vară MERITO Maramureș a revenit cu cea de-a șaptea ediție, derulată în perioada 10-12 august la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare. Ediția din acest an aduce împreună aproximativ 30 de profesori și 85 de elevi în cadrul unor ateliere experienţiale de învăţare colaborativă, respectiv activități cu elemente remediale, reunite sub tema „Cum construim o comunitate care facilitează învățarea și cultivă plăcerea de a învăța?”.
Deschiderea evenimentului a avut loc luni, 10 august, în sala de conferințe a bibliotecii, cu participarea a numeroși elevi și profesori din Maramureș. Cuvântul de bun venit a fost rostit de organizatoarea prof. Tatiana Cauni, fiind susținute alocuțiuni de către invitații: prof. Cosmin-Mihai Pop, inspector școlar general al ISJ Maramureș, prof. dr. Anca-Minodora Costin-Hendea, director al Casei Corpului Didactic Maramureș și Ileana Hotico, Project Manager RBL Maramureș.
Pe parcursul a câteva zile se derulează ateliere dedicate atât copiilor și adolescenților, coordonate de profesori din comunitatea MERITO, cât și cadrelor didactice. Activitățile desfășurate încurajează dialogul și schimbul de bune practici, contribuind la optimizarea tehnicilor de predare ale profesorlor și la stimularea interesului elevilor pentru cunoaștere.
„Șapte ediții înseamnă deja o bucată importantă de drum, multe întâlniri, oameni care au rămas, oameni care s-au întors, prietenii care s-au legat și multă muncă în spatele acestor trei zile.
Iar anul acesta ne-am propus și ceva ce nu apare în program: să ne bucurăm mai mult de ele. De întâlniri, de conversații, de ceea ce vom descoperi împreună și de faptul că suntem, din nou, aici.”, a declarat Tatiana Cauni.
Larisa Viragh














