Share
Școala Gimnazială „Dr. Gheorghe Tite” din Săpânța face angajări. Postul este pe perioadă nedeterminată

Școala Gimnazială „Dr. Gheorghe Tite” din Săpânța face angajări. Postul este pe perioadă nedeterminată

Școala Gimnazială „Dr. Gheorghe Tite” din Săpânța organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de administrator de patrimoniu, cu atribuții de informatician. Angajarea se va face pe perioadă nedeterminată, în structura personalului didactic auxiliar. Este vorba despre o funcție de execuție, cu gradul profesional III, reprezentând jumătate de normă. Candidații trebuie să aibă studii superioare și o vechime de cel puțin trei ani în muncă. Sunt acceptate studiile de inginer, subinginer sau economist.

Pe lângă pregătirea profesională, persoanele interesate trebuie să aibă cunoștințe de operare pe calculator și de accesare a platformei SICAP. Printre cerințe se mai află deținerea permisului de conducere categoria B și îndeplinirea condițiilor legale necesare exercitării funcției de gestionar.

Școala solicită seriozitate, responsabilitate, adaptabilitate, autocontrol și capacitate de comunicare și relaționare. Viitorul angajat trebuie să poată coordona echipe, să își gestioneze eficient timpul și prioritățile și să fie disponibil pentru un program flexibil, inclusiv pentru desfășurarea activității în sedii diferite. Sunt necesare, de asemenea, capacitatea de a lua decizii eficiente și aptitudinile medicale și psihice corespunzătoare postului.

Dosarul de concurs trebuie să cuprindă formularul de înscriere, copia actului de identitate, documentele care dovedesc nivelul studiilor și specializările, precum și actele din care rezultă vechimea în muncă. Candidații trebuie să mai prezinte cazierul judiciar, adeverința medicală, certificatul de integritate comportamentală și un curriculum vitae în format european. Dacă este cazul, va fi depus și documentul care atestă schimbarea numelui.

Documentele pot fi depuse până în 17 august 2026, la ora 12:00, la sediul Școlii Gimnaziale „Dr. Gheorghe Tite”, situat în Săpânța, la numărul 513. Selecția dosarelor este programată pentru 18 august, iar rezultatele acestei etape vor fi afișate în aceeași zi. Concursul va avea trei probe. Proba scrisă se va desfășura în 25 august, de la ora 10:00, iar proba practică este programată pentru 27 august, tot de la ora 10:00. Candidații declarați admiși vor participa la interviu în 31 august, începând cu ora 10:00.

Rezultatele finale vor fi afișate în 1 septembrie 2026, la ora 15:30, la sediul instituției. Informații suplimentare pot fi obținute de la școală, persoana de contact indicată în anunț fiind Pop Anuța Maria. Adresa de e-mail pusă la dispoziția candidaților este schoolsapanta@yahoo.com.

Vasile Petrovan

Citește și:

Loc de muncă în Baia Mare. Restaurantul Social ASSOC face angajări

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu