Ansamblul „Țibleșul” a dus zestrea Maramureșului și a Țării Lăpușului în Republica Moldova - 1 oră în urmă
„Sybir – închisoarea popoarelor”, expoziție despre deportările și represiunile sovietice, se deschide mâine la Memorialul Sighet - 2 ore în urmă
Utilaje de peste 24 de milioane de lei pentru drumurile județene din Maramureș. Mai multă muncă mecanizată și intervenții mai rapide - 4 ore în urmă
Un nou obiectiv de arhitectură vernaculară din Muzeul Satului Baia Mare este restaurat - 5 ore în urmă
Cine sunt directorii unităților de învățământ din Maramureș pentru anul școlar 2026-2027 - 5 ore în urmă
Sărbătoarea Castanelor 2026 prinde contur. Au început înscrierile pentru comercianți, iar programul aduce nume cunoscute pe cele două scene din Baia Mare - 6 ore în urmă
Iulia Vlad și Daniel Breban reprezintă Maramureșul la Festivalul Național de Folclor „Strugurele de Aur” - 7 ore în urmă
Ștefan Grigorescu de la Academia de Șah Maramureș a obținut argint la Campionatul Uniunii Europene - 8 ore în urmă
1 septembrie 1939, ziua în care a început cel de-al Doilea Război Mondial - 8 ore în urmă
Șapte aspiranți ai Salvamont Maramureș participă la etapa de vară a Școlii Naționale Salvamont - 8 ore în urmă
Parcul de Specializare Inteligentă din Baia Sprie se apropie de finalizare. Infrastructura este pregătită pentru atragerea investitorilor
Parcul de Specializare Inteligentă din Baia Sprie a ajuns într-un stadiu avansat de dezvoltare, după finalizarea infrastructurii de acces și a rețelelor de utilități. Proiectul, realizat în parteneriat între orașul Baia Sprie și Consiliul Județean Maramureș, are ca obiectiv atragerea investițiilor și dezvoltarea unui nou pol economic în zonă.
Potrivit informațiilor făcute publice de primarul Bîrda Sebastian Alin, au fost finalizate drumul de acces către parc și lucrările de echipare a parcelelor cu utilitățile necesare, inclusiv rețele de apă, canalizare, energie electrică și gaze naturale. Totodată, în cadrul investiției au fost amenajate iluminatul public, trotuarele, pistele pentru biciclete și un parc.

Parcul este unul dintre cele trei parcuri de specializare inteligentă dezvoltate în județul Maramureș și, conform datelor prezentate de administrația locală, se află în cea mai avansată etapă de execuție. De asemenea, pentru unele dintre parcele au fost deja încheiate contracte cu companii care urmează să își desfășoare activitatea în cadrul viitorului parc industrial.
Investiția urmărește crearea unui mediu favorabil dezvoltării economice prin atragerea de investitori, sprijinirea colaborării dintre mediul de afaceri și cel de cercetare, precum și dezvoltarea unor proiecte cu impact în domeniul educației și inovării.
Valoarea totală a proiectului este de 53.267.306,08 lei, din care 16.674.883,81 lei reprezintă finanțare europeană. Odată cu operaționalizarea parcului, autoritățile estimează că investiția va contribui la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea economică a orașului Baia Sprie și a județului Maramureș.
Vasile Petrovan















