Share
„Memorie și opresiune” – expoziție de grafică inspirată din mărturiile Memorialului Victimelor Comunismului, vernisată la Sighet

„Memorie și opresiune” – expoziție de grafică inspirată din mărturiile Memorialului Victimelor Comunismului, vernisată la Sighet

În 9 iulie, la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației a avut loc vernisajul expoziției „Memorie și opresiune”, semnată de tânăra artistă Orosz Anna, studentă în anul I la master la Universitatea Creștină Partium din Oradea.

Expoziția reprezintă o interpretare artistică a mărturiilor documentare păstrate de Memorial și face parte din proiectul de diplomă al artistei, intitulat „Interpretarea vizuală a mărturiilor documentare ale Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației”.

Seria reunește 12 lucrări de grafică realizate în tehnică mixtă, structurate în jurul a patru teme principale: închisoarea ca spațiu al captivității, metodele de pedeapsă și disciplină, foametea și lipsurile din detenție, precum și supraviețuirea prin poezie și memorie.

Prin aceste creații, artista propune o interpretare contemporană a traumelor provocate de regimul comunist, punând accent pe memoria colectivă și pe responsabilitatea păstrării adevărului istoric.

Elementul simbolic care unifică întreaga serie este sârma ghimpată, prezentă în fiecare lucrare ca metaforă a captivității, opresiunii și pierderii libertății.

„Lucrarea mea este mai mult decât o serie de grafică istorică. Este un demers artistic care ridică întrebări despre drepturile omului, opresiune și responsabilitatea memoriei în societatea actuală”, a spus, la vernisaj, Anna Orosz .

Expoziția este deschisă publicului pe durata lunii iulie, anunță reprezentanții Memorialului.

Foto – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu