Cercetări ale polițiștilor băimăreni după ce un tânăr a fost găsit mort într-un imobil din oraș
Polițiștii din Baia Mare au fost sesizați ieri despre faptul că într-un imobil din municipiu a fost găsită o persoană decedată.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că este vorba despre un bărbat de 31 de ani. La examinarea exterioară a cadavrului nu au fost constatate urme vizibile de violență”, informează IPJ Maramureș.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei morții. „Până în prezent nu există suspiciuni cu privire la deces”, mai arată sursa citată.
Citește și:
Un bărbat s-a ales cu dosar penal după ce a iscat un tărăboi, amenințându-l pe prietenul fiicei sale









