Adela Șanta și Grupul Tradițional „Zestrea” din Rogoz vor susține momente de suflet la hramul Parohiei Ortodoxe Figueres din Spania
În perioada 16–17 mai, Parohia Ortodoxă Figueres din Spania își va sărbători hramul, închinat Sfinților Împărați Constantin și Elena. Evenimentul se va desfășura cu binecuvântarea și participarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei.
Manifestările vor debuta sâmbătă, 16 mai, cu Slujba Vecerniei, urmată de un concert de pricesne susținut de artista Adela Șanta și Grupul Tradițional „Zestrea” din Rogoz. Maramureșenii vor aduce în fața credincioșilor momente de rugăciune și trăire spirituală prin cântul tradițional românesc.
De asemenea, duminică, 17 mai, după Sfânta Liturghie, Adela Șanta și formația vor oferi cântece tradiționale celor prezenți la masă.

Citește și














