Pe 18 martie 1927, în satul Băsești, se năștea Dumitru Pop, unul dintre cei mai importanți cercetători ai culturii populare din România. Viața lui avea să fie dedicată aproape în întregime satului românesc și poveștilor sale nespuse. A crescut într-o lume simplă, dar bogată în tradiții. În Băsești, fiecare sărbătoare, fiecare cântec și fiecare obicei aveau un rost. Acolo a învățat, fără să știe, primele lecții despre identitate și memorie. Nu era doar un copil care asculta povești. Era unul care le ținea minte.
A urmat studiile în filologie și a ajuns la Cluj, unde avea să-și construiască o carieră universitară solidă. La Universitatea Babeș-Bolyai a devenit profesor și a format generații de studenți. Dar nu s-a limitat la sala de curs. A ales drumul mai greu, preferând cercetarea pe teren. A mers din sat în sat, a stat de vorbă cu oamenii, a ascultat bătrâni și a notat cu răbdare colinde, doine, povești și legende, obiceiuri de peste an. A înțeles că fiecare cuvânt rostit de un țăran era o bucățică de istorie.
Prin lucrările sale, Dumitru Pop a făcut cunoscut Maramureșul dincolo de granițele lui. Nu doar ca loc, ci ca stare. Ca mod de a trăi. A arătat că tradițiile nu sunt lucruri vechi, ci vii, atâta timp cât sunt păstrate și înțelese.
S-a stins în 2006, dar ceea ce a lăsat în urmă nu s-a pierdut. Cărțile sale, studiile și munca de o viață sunt astăzi o punte între trecut și prezent. Poate că nu toți îi știm numele. Dar, într-un fel, fiecare dintre noi îl datorăm ceva. Pentru că, dacă mai știm astăzi un colind, o poveste sau un obicei din Maramureș, este și datorită unor oameni ca el, care au avut răbdarea să asculte și grija să nu lase nimic să se piardă.
Vasile Petrovan
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
