Se tot strânge șurubul la Urbis
Primarul municipiului Baia Mare a propus la ședința Consiliului Local de la început de martie reducerea tichetelor cadou acordate angajaților societății de transport local Urbis Baia Mare. El a motivat acest lucru prin prisma eficientizării activității acestui operator. În prezent, cei aproximativ 400 de angajați beneficiază de tichete cadou cu ocazia diverselor sărbători: Paști, Crăciun, Ziua Națională a României și Ziua Transportatorilor – a precizat Ioan Fârte, purtător de cuvânt al SC Urbis Baia Mare. De Paști, de exemplu, fiecare angajat a primit tichete cadou în valoare de 150 de lei. În aceeași ședință, proiectul de majorare a tarifelor de transport local din Baia Mare a fost retras, din nou, de pe ordinea de zi.
Eficientizarea societății este și motivația pentru care Urbis va adopta un program de circulație redus cu circa 37% pe traseele către Tăuţii Măgherăuş, Dumbrăviţa, Groşi, Recea și Săcălăşeni, după ce aceste UAT-uri nu au acceptat să susțină financiar serviciul de transport.













