Share
Triluri exotice și cusături tradiționale: Călătoria „Hai-hui prin povești culese din Țara Lăpușului” continuă

Triluri exotice și cusături tradiționale: Călătoria „Hai-hui prin povești culese din Țara Lăpușului” continuă

Călătoria „Hai-hui prin povești culese din Țara Lăpușului” continuă.

Zilele trecute, copilașii participanți au făcut o ieșire specială în aer liber, unde au avut ocazia să exploreze o lume fascinantă, plină de culoare și triluri: lumea păsărilor exotice. Au fost primiți cu multă căldură de familia Silvia și Alexandru Szasz din Târgu Lăpuș.

„Copiii au fost fermecați de varietatea de papagali pe care au putut să îi admire – un adevărat curcubeu viu, cu pene strălucitoare, forme jucăușe și dimensiuni impresionante. Fiecare exemplar are propria lui personalitate, iar gazdele noastre au avut răbdarea să ne povestească despre obiceiurile, hrana și particularitățile fiecărei păsări în parte. Entuziasmul și curiozitatea celor mici au fost răsplătite cu explicații pe înțelesul lor și cu momente de apropiere rară de aceste ființe delicate.

Cei mici au adunat pene colorate căzute natural și au cules fructe direct din pomi – o experiență simplă, dar plină de farmec, care i-a conectat cu ritmurile firești ale naturii.

Ziua noastră a continuat într-un mod creativ și educativ la Spațiul Asociației Sub Stejar, unde micii exploratori au experimentat reproducerea sunetelor de păsări folosind instrumente de suflat. A fost un adevărat concert improvizat, în care fiecare a contribuit cu propriul „cântat de pasăre”! Ne-am bucurat apoi de câteva materiale video atent alese de către Bogdan Balea, prin care am descoperit mai multe despre viața fascinantă a păsărilor și a insectelor”, informează reprezentanții Casei de Cultură ”Vasile Grigore Latiș” Târgu Lăpuș.

În următoarea zi, adică vineri, 25 iulie, meșterul popular Dana Dobrai a fost invitatul special, care i-a introdus pe cei mici în lumea motivelor tradiționale lăpușene.

„Am avut bucuria de a o avea printre noi pe Dana Dobrai, meșter popular cu mâini pricepute și suflet mare, care i-a introdus pe copii în lumea tainică a motivelor tradiționale lăpușene. Florile, insectele, coarnele de cerb și alte semne cusute cu migală pe straiele populare au fost firul poveștii de azi.

Fascinați, copiii au transpus aceste simboluri pe hârtie, iar apoi le-au dat formă sub chipul unor cămăși populare, decupate cu atenție și bucurie.

În mijlocul acestei atmosfere, au apărut câțiva invitați speciali și pufoși, patru iepurași drăgălași care au cucerit pe loc inimile celor mici și care au fost răsfățați cu îmbrățișări și mângâieri din partea tuturor.

Mai târziu, copiii și-au pus imaginația la treabă, dând viață unor vietăți fantastice din frunze și pene adunate chiar de ei, în cadrul întâlnirii anterioare. A fost o adevărată simfonie de originalitate și entuziasm!”, informează reprezentanții Casei de Cultură ”Vasile Grigore Latiș” Târgu Lăpuș.

Proiectul este inițiat de Sivia Roman (Asociația Culturală Sub Stejar) și Livia Neag Nistea (Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș”), care aduc împreună pasiunea pentru cultură și dragostea pentru lumea copilăriei. Următoarele ateliere vor avea loc în 30, 31 iulie și 1 august.

Foto – Dana Pătăcean, Cornel Petrehuș

Citește și

Hai-Hui printre aripi colorate, triluri și vietăți: O zi de poveste pentru copii la Târgu Lăpuș


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.







Lasă un comentariu