A fost odată o vreme când, la 60 de ani, te retrăgeai cu demnitate din câmpul muncii și îți creșteai nepoții. Astăzi, după cum ne spune Fondul Monetar Internațional, 70 este noul 50. Așa că nu-i exclus ca „bunicul” să-și prelungească abonamentul la metrou și la birou, nu la grădiniță.
Un raport recent al FMI zguduie serios ideea de pensionare așa cum o știam. Pe scurt: oamenii trăiesc mai mult, mai bine și – spun specialiștii – ar trebui să lucreze și mai mult. Argumentul? Funcțiile cognitive și sănătatea fizică la 70 de ani sunt comparabile cu cele de la 50, în urmă cu doar două decenii. Cifrele vin din 41 de țări și sunt cât se poate de clare: memoria, atenția și chiar forța de prindere au suferit o evoluție pozitivă.
Sună frumos în teorie, dar în realitate totul ține de bani.
FMI trage un semnal de alarmă pentru guvernele lumii: nu vom mai avea bani de pensii dacă toți ne retragem devreme. Așa că propune ce știe mai bine: reforme. Adică munci mai lungi, pensii mai târzii, poate mai mici. Poate chiar niciodată? ,,Să muncim mai mult, mai multe femei să intre pe piața muncii, să susținem creșterea copiilor, iar vârsta de pensionare să urce, încet, dar sigur, spre 70. Poate chiar și mai sus, dacă sănătatea permite”.
Și totuși, în toată această logică economică rece, cineva trebuie să întrebe:
Cine mai urcă pe o schelă la 70 de ani? Sau coboară în mină? Cine cară saci de ciment sau lucrează în frig, în ploaie, în schimburi de noapte? Cine va face muncile acelea despre care economiștii uită mereu să vorbească?
Că da, e ușor să spui că „vitalitatea a crescut” dintr-un birou cu aer condiționat. Dar poate e momentul să ne întrebăm nu doar cât putem munci, ci pentru ce muncim și, mai ales, la ce preț?.
Vasile Petrovan
