Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Când emoțiile de examen ajută și când încurcă - 3 ore în urmă
Maramureșeanul Samuel Roman luptă în Spania pentru un loc în Top 100 mondial - 4 ore în urmă
Colonelul Balaș Sergiu de la ISU Maramureș a trecut în rezervă după o carieră dedicată siguranței comunității - 6 ore în urmă
Trofeul Maramureșului Royal Alpin 2026 aduce patru zile de off-road spectaculos la Cavnic - 6 ore în urmă
Concursul județean „Primăvara în imagini” a adus rezultate deosebite pentru două eleve din Cicârlău - 7 ore în urmă
Izvorul cu două nume din comuna Fărcașa, readus la viață; Apa este potabilă, iar zona va fi amenajată pentru localnici - 7 ore în urmă
Experiență de formare internațională în Croația pentru trei cadre didactice din Seini - 8 ore în urmă
Lansarea volumului de poezie „Atemporal/ Zeitlos”, semnat de Alexandru Sabou, a reunit scriitori, oameni de cultură și elevi la Biblioteca Județeană din Baia Mare - 9 ore în urmă
Începe modernizarea drumului dintre Ocna Șugatag și Ferești - 9 ore în urmă
Șoferi și pietoni din Baia Mare, informați privind riscurile consumului de substanțe psihoactive - 10 ore în urmă
Senator cu opt clase și două dosare penale? România, țara tuturor posibilităților
De ieri, internetul fierbe în jurul unui personaj nou intrat în galeria ,,marilor oameni de stat” ai României. Numele lui este Paul Ciprian Pintea, senator POT de Sălaj din decembrie anul trecut și membru în două comisii cu greutate: Buget-Finanțe-Bănci și Transporturi-Infrastructură. Pe hârtie, omul este un strateg al economiei și al drumurilor patriei. În realitate, însă, CV-ul său e o capodoperă de ficțiune.
Potrivit unei postări devenite virale, domnul senator ar avea doar opt clase și două dosare penale pentru conducere fără permis. Un detaliu perfect compatibil, am zice, cu ,,calificările” necesare pentru a legifera în România.
Dar haideți să aruncăm o privire în CV-ul oficial al domnului Pintea, publicat pe site-ul Senatului. Potrivit propriei declarații, și-ar fi luat bacalaureatul, însă calculele ne trimit direct în zona paranormalului: dacă data nașterii e corectă (2 noiembrie 1987), înseamnă că ar fi început liceul la 12 ani și ceva – ceea ce, în lipsa vreunei super-inteligențe ascunse, pare improbabil.
Mai departe, în secțiunea „studii”, senatorul nostru se laudă că urmează cursuri online la Business Academy și… Academic Singles. Ați citit bine! Doar că Academic Singles nu este o instituție de învățământ, ci un site de matrimoniale pentru „parteneri înalt educați”. Un detaliu care, fără îndoială, ridică noi standarde în educația alternativă, probabil extrem de utile în viața parlamentară.
Nici experiența profesională nu e mai puțin fascinantă. După ce a terminat liceul (presupunem că într-o realitate paralelă), senatorul nostru a avut un misterios gol de nouă ani în CV. Și-a început prima slujbă abia în 2013, iar până atunci nimeni nu știe cu ce s-a ocupat. Cert e că în 2018 a devenit „administrator de PFA”, ceea ce e ca și cum ai spune că ești directorul propriei persoane. Cât despre activitatea reală, e mai probabil că omul a fost șofer de TIR, având în vedere că în CV se laudă cu categoriile de permis A, B, C și… E (care, de fapt, nu există, corect ar fi fost „CE”).
Ironia sorții face ca domnul Pintea să fi ajuns în Comisia de Transporturi exact după ce și-a pierdut permisul de conducere. Iar pentru că n-a lăsat un astfel de „detaliu” să-i stea în cale, a fost prins conducând fără permis. De două ori.
Cât despre activitatea sa în Parlament, statistica este și ea un deliciu: zero inițiative legislative, zero declarații politice, zero întrebări, zero interpelări, zero comunicate de presă. Singura luare de cuvânt? Jurământul de la începutul mandatului. O performanță demnă de un senator care încasează peste 4.000 de euro pe lună, din bani publici, pentru a fi, practic, absent.Va avea și pensie specială.
Dar să nu fim răi. Ieri, domnul Pintea a avut o zi grea. S-a chinuit să-și modifice CV-ul astfel încât să arate mai bine fardat. Din păcate, însă, nici cel mai talentat make-up artist nu poate ascunde toate ridurile adevărului…
Vasile Petrovan
















