Nicolae Labiş s-a născut la 2 decembrie 1935, în comuna Mălini, judeţul Suceava, ca fiu al învăţătorilor Eugen şi Profira Labiş, ambii îndrumându-i primii paşi în şcoala primară. A publicat prima poezie la 15 ani. „Poemul ‘Moartea căprioarei’, inspirat de un eveniment real, l-a făcut celebru în rândul mai multor generaţii de adolescenţi. Criticul Eugen Simion l-a supranumit, folosind o metaforă din basme, ‘buzduganul unei generaţii’, căci debutul său avea să anunţe generaţia lui Nichita Stănescu cunoscută sub numele generaţia şaizecistă. „Labiş a devenit, în fapt, un mit, cum devenise Eminescu în ultimul deceniu al secolului trecut. Mitul n-a încetat să crească, să domine datele biografice reale, să le proiecteze în alte zone, accesibile doar imaginaţiei. (…) Din orice punct am privi şi oricât de stângace, juvenile ne-ar părea poemele de la începuturi, Labiş e un poet adevărat; nu ştiu dacă atributul (de altfel comun) de mare poet nu l-ar stânjeni, n-ar distorsiona cu tinereţea lui cuceritoare, dar cu siguranţă el este un liric excepţional”, scria Eugen Simion în volumul „Scriitori români de azi”, apărut la Editura Cartea Românească, în 1974.
Poetul Nicolae Labiş a murit la 22 decembrie 1956, în urma unui accident de tramvai, produs în noaptea de 9 spre 10 decembrie, în împrejurări neelucidate complet. Ultimele sale creaţii au fost „Pasărea cu clonţ de rubin” şi „Albatrosul ucis”, dictate de pe patul spitalului unde se afla internat în urma accidentului. A fost înmormântat, la 24 decembrie 1956, la Cimitirul Bellu, La moartea poetului, Geo Bogza mărturisea: „Am sentimentul, am certitudinea, deznădejdea şi revolta că în Nicolae Labiş destinul a strivit pe cel ce ar fi putut fi marele poet al generaţiei sale.
În centrul satului Mălini se află Casa Memorială „Nicolae Labiş”, fosta locuinţă a familiei de învăţători Profira şi Eugen Labiş, părinţii poetului, locul unde a trăit un timp din scurta şi fulgerătoarea sa viaţă Nicolae Labiş, scriind o parte din opera sa. Expoziţia memorială, desfăşurată în patru încăperi, reconstituie tulburător, graţie obiectelor autentice (mobilier, cărţi şi caiete, piese vestimentare, un clopoţel cu „sunet argintiu“, o galenă cu care poetul păstra contactul cu zvonurile lumii, documente, fotografii, afişe etc.), climatul de viaţă şi de creaţie al genialului poet, sugerându-se coordonatele esenţiale ale operei sale şi aportul extraordinar al acesteia la evoluţia liricii româneşti contemporane.
Lăcrimioara ZOTA
