Evanghelia din duminica aceasta, consemnată de Sfântul Evanghelist Luca (cf. 18, 18-27), ne pune înainte exemplul apoteotic unde, fiecare dintre noi putem dobândi, încă din această viață pământească, Împărăția cerească a lui Dumnezeu.
La o primă vedere, totul pare simplu. Atât pentru dregătorul bogat care poartă dialogul cu Hristos, cât și pentru noi, cei de astăzi. Dar cu cât intrăm în profunzimea lucrurilor, adâncind cuvintele Mântuitorului, această simplitate pare de multe ori imposibilă. Și totul se întâmplă pentru că suntem mult prea „legați” de bunurile pământești. Când spun că suntem „legați” mă refer la faptul că, probabil, foarte puțini dintre noi ne-am împărți averea săracilor ca să căutăm mai mult Împărăția lui Dumnezeu, lăsând la o parte plăcerile acestei lumi. Însuși Fiul lui Dumnezeu ne spune în Evanghelia după Matei că: „oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică” (cf. Matei 19, 29).
Tânărul din Evanghelie le împlinise pe toate, însă doar la suprafață. Împlinise poruncile lui Dumnezeu din Tablele Legii încă din copilărie și tinerețe, dar era pătruns de bogăție, de lucrurile materiale de care observăm că nu s-ar fi despărțit. Interesantă este această enumerare a poruncilor pentru că toate fac referire la raportarea către aproapele nostru. Poruncile arată voia lui Dumnezeu lăsată pe pământ între și pentru oameni.
Din toate acestea reiese că tânărul avea o educație aleasă, crescut în familie bună și cu frică față de Dumnezeu și de poruncile Sale. Dar atunci când Hristos îi spune ultima poruncă pentru a fi desăvârșit, tânărul se întristează. Mântuitorul îi cere să se dezlipească cu totul față de ceea ce îi oferă o siguranță aparentă, confort și încredere. Pentru că, în prim plan trebuie să fie slujirea lui Dumnezeu și a celorlalți.
Nu neapărat bogăția în sine poate o ispită, cum a fost și în cazul Dreptului Iov, ci modul cum ne raportăm la ea. Sfinții Părinți ai Bisericii au văzut în această poruncă a Mântuitorului o cheie a urcușului duhovnicesc și ne îndeamnă la o atenție sporită, la o prudență atunci când dobândim și chivernisim averile.
Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru. Așa ne spune și Hristos: „Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Dacă avem o bunăstare materială trebuie să căutăm cu atât mai mult bunătatea spirituală, liniștea sufletului și pacea interioară. Între cele două este necesar să existe întotdeauna un echilibru dar și actul de dăruire și milostenie acolo unde este cazul.
Hristos nu S-a născut în lux și opulență. Nu a avut nici măcar un pătuț și nici scutece, ci a primit a se naște în ieslea animalelor necuvântătoare, pe o piatră friguroasă. Este un exemplu de smerenie și de sărăcire așa cum nu se va mai întâlni niciodată. A venit pe pământ, smerindu-Se, lăsând bogăția, plenitudinea și slava Împărăției lui Dumnezeu tocmai pentru a ne îmbogăți pe noi în Duhul Sfânt. Fiindcă nu putem sta noi, bogați, lângă un Iisus sărac.
Această posibilitate de a intra în Împărăția lui Dumnezeu prin renunțarea la tot ceea ce ne separă de El o arată ucenicii, apostolii, vameșul Zaheu, sfinții, și toți cei care de-a lungul istoriei, în special monahii și pustnicii, au lăsat cele pământești și vremelnice, adică cei care au intrat prin „urechile acului”. Ei sunt cei care au renunțat la tot pentru Dumnezeu!
Acum, în această perioadă a postului, se cuvine să privim mai cu mult discernământ lucrurile și să ne lipim de Hristos, de inima aproapelui nostru aflat în nevoie, arătând compasiune. Cu adevărat atunci devenim bogați în Dumnezeu atunci când vom trece și noi prin urechile cele înguste ale acului!
Pr. Adrian DOBREANU
Citește și
Pr. Adrian Dobreanu: Bucuria de a cânta colindele
