,,Meseria” de părinte se practică, de cele mai multe ori, în funcție de felul în care am fost crescuți și educați de proprii părinți. În anumite situații în care reacționăm ca părinți, repetăm tiparele cu care am fost obișnuiți în formarea și dezvoltarea noastră.
Suntem generația care am crescut cu ideologia comună practicată de înaintașii noștri: ne naștem, urmăm un traseu, pentru a ajunge ,,cineva” în viață, ne sacrificăm timpul, energia, mediul familial și social, pentru a fi un model pentru societate. Eticheta socială a influențat mereu societatea și a modelat-o. Acest tipar este adânc întipărit în mentalitatea noastră și ocupă cel mai mare procent din viața fiecăruia dintre noi.
Suntem normați și trăim înmuiați în norme. Dacă ar fi să cuantificăm, am constata câte fracțiuni din întregul proces mai rămân pentru noi, pentru ,,a trăi”, pentru a ne bucura de familie, de mediul natural, de interacțiunile sociale, pentru a observa viața, pentru a menține constant acel confort psihic, fizic și emoțional. Din această cascadă a tiparelor, puțini reușesc să se desprindă, iar cei care nu reușesc, le repetă constant, căutând un capăt de tunel, care nu există.
Când ni se oferă alternativa alcătuirii propriului plan de dezvoltare, ar fi bine să fim întrebați cât oferim din timpul personal pentru a ne identifica emoțiile, pentru a fi fericiți, pentru a simți că suntem iubiți, cum planificăm acest timp și ce acțiuni alegem pentru a ne acoperi nevoile sufletești, pentru a obține această fericire și această iubire. Hrana sufletului este iubirea, în toate formele ei. Aceasta aduce după sine fericirea, stabilitatea emoțională, sănătatea fizică și psihică.
Când nu simțim iubirea și fericirea, o vom căuta în toate circumstanțele pozitive sau negative, în mediul social în care trăim. Mulți dintre noi purtăm propriile traume ale acestei deficiențe afective și încearcăm să obținem validarea acestei iubiri în mediile în care ne integrăm, în anturajele noastre. De cele mai multe ori, această validare este inexistentă. Ea rămâne o foame a sufletului după care alergăm mereu să o hrănim. Vom învăța să ,,trăim” doar atunci când această validare ne-o oferim singuri, prin valorile noastre, prin scopurile atinse de noi, prin mulțumirea personală a găsirii propriilor resurse. Validarea celor din jur este și ea importantă, doar dacă va crește motivația pentru a crea alte și alte scopuri.
COPIII SUNT REFLEXIA NOASTRĂ!
Dacă dorim copii iubitori, atunci să fim părinți iubitori!
Dacă dorim copii fericiți, atunci să fim părinți fericiți!
Dacă dorim copii motivați, atunci să fim părinți motivați!
Dacă dorim copii implicați, atunci să fim părinți implicați!
Consilier de dezvoltare personală,
Prof. Ana Mirela Crâncău
Citește și
Harta interioară – prof. Ana Mirela Crâncău, consilier de dezvoltare personală
1 Comentariu în această postare
Sorin
Foarte frumos dar greșita premisa . Cel mai important lucru în viața unui om este locul de munca. După aia vin și celelalte cuvinte pe care le-ați scris.