Când devenim nostalgici, călătorim în timp, retrăind amintiri ale copilăriei de altădată. Câte bucurii simple existau în acei ani, fiindu-ne extrem de greu să le explicăm copiilor, despre acele vremuri. Timpul trece nemilos de grăbit și ne trezim mari peste noapte. Din acel copil mic și năstrușnic, devenim adultul de azi. Rămân însă vii, amintirile unei copilării în care, confidentele fetițelor erau păpușile. Dacă locuiam la oraș ne bucuram de încântătoarea păpușă Arădeanca, pe care, dacă o priveam cu atenție, ne crea impresia că e vie. Atât de expresiv îi era chipul. Fetițele care trăiau în mediul rural se bucurau de păpușile confecționate de mămici sau bunici cu materia primă, avută pe lângă casă.
Arădeanca, prima fabrică de păpuși din România, a fost înființată în anul 1949, la Arad. A fost păpușa cu care România s-a mândrit multe decenii. În anii ’70, ’80 sau ’90’, nu lipsea din brațele fetițelor din țara noastră. Multe păpuși Arădeanca și-au găsit locul în casele oamenilor din întreaga țară. După Revoluție, produsele sosite din China au luat locul minunatelor păpuși Arădeanca. Nu costau o avere, dacă ne gândim că, până la produsul finit, o păpușă trece prin minim zece mâini. Începând de la atelierul de gelifiere unde ies capetele, membrele din PVC, de acolo pleacă la atelierul de injecție unde, din polietenă se fac mâinile, picioarele, corpurile, apoi se perforează, se debavurează, se amplasează capetele. Apoi se croiește materialul textil, se cos rochițele, se introduc ochii în capul păpușii, implantarea părulului, apoi păpușa este pieptănată și ambalată.
Păpușile Arădeanca nu vor putea fi înlocuite cu nicio Barbie a zilelor noastre. Spre deosebire de Barbie, Arădeanca a fost cu zece ani mai în vârstă decât ea. Poate că nu se mai bucură de popularitatea din anii ei de glorie, fiind apreciată mai mult de nostalgici, dar, cu certitudine, păpușile cu nume românești vor rămâne mereu în inimile acelor generații de fetițe.
Lăcrimioara ZOTA
