Orice român obișnuit dacă s-ar apuca să-i scrie lui Moș Nicolae după zecile de ani ai tranziției românești, epistola lui ar arăta cam așa: „Dragă, Moșule, la noi e zăpăceală mare în țară. Banii nu ne mai țin în viață, am uitat să ne bucurăm, pe dumneata te așteptăm cu spaimă. Altădată o făceam cu bucurie. Nici măcar minima datorie pe care o avem față de copiii noștri nu o mai putem pune în aplicare.
Dragă Moșule, legile aiuristice ne-au zăpăcit viețile. Ne-am gândit că poate ne mai aduci în case emoția sfântă pe care o trăiam în copilărie, dar aflăm și vedem în fiecare zi că banii sunt tot mai puțini și că nu vor mai fi deloc.
Bătrânii noștri se tem că vine foametea. Tinerii nu mai unde să-și găsească rostul în Țara Noastră. Dumneata, Moșule, ai mai trăit astfel de vremuri și poate ai învățat căile prin care se iese din întuneric. Răbadarea noastră a fost fără sfârșit.
Dragă Moșule, ai venit și ne-ai adus un dram de speranță în fiecare an. Acum, pentru noi nu mai există nimic. Nu mai așteptăm nimic de la viață. Trăim în țara lipsei de speranță. Ne chinuim aici și nu avem unde să plecăm. Pentru noi, Moș Nicolae, ai rămas draga sărbătoare a copilăriei noastre când lucrurile erau așezate în rafturile lor.
Dacă Țara va merge tot așa nu știm dacă te vom mai putea aștepta și la anul. Adu-ne știința de a pune lucrurile în rafturile lor. Cam atâta îți putem cere și scrie în cel mai negru an al tranziției românești, cel pe care îl trăim noi astăzi!”.
Marian ILEA
Citește și
Editorialul de miercuri: Goralii sau românii din Munții Tatra
Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.
