Alexandru Filipașcu vedea lumina zilei la data de 20 aprilie 1902, în localitatea Petrova din județul Maramureș. Pe numele adevărat, Filipcsuk Șandor, și-l schimbă în Alexandru Flipașcu, în anul 1938. Născut într-o familie nobilă, urmează clasele primare la școala din sat. Își continuă studiile liceale la Sighet și la Beiuș. Licean fiind, înființează o societate secretă românească. Crescut într-o atmosferă de autentică trăire românească, a încercat să urmeze exemplul unchiului său, dr.Gheorghe Bilașcu, fratelui, Vasile Filipciuc, parlamentar în perioada interbelică și a cumnatului său, Gavrilă Iuga, prefect al Maramureșului.
S-a implicat în mișcarea unionistă, în toamna anului 1918, participând la alungarea ucrainenilor care ocupaseră partea dreaptă a râului Vișeu, până în localitatea Crasna. Și un an mai târziu se remarcă, fiind solicitat să ia parte la instaurarea administrației românești. În toamna anului 1920 s-a implicat în campania unchiului său, dr. Gheorghe Bilașcu pentru ca acesta să fie ales în Parlamentul de la București.
Face studii de medicină la Budapesta și apoi se înscrie la Seminarul Roman Pontifical Laternaum din Roma, cu scopul de a deveni diplomat al Sfântului Scaun.Se dedică profesiei de dascăl de teologie, istorie și filosofie. A fost hirotonit în vechea biserică a mănăstirii greco-catolice din Moisei, în ziua de 8 septembrie 1929, de Sfânta Maria Mică, de către însuși episcopul român unit al Gherlei dr. Iuliu Hossu. Prima liturghie oficiată de către Alexandru Filipașcu a avut loc la Petrova, la 1 noiembrie 1929, în biserica din Susani, un vechi lăcaș de cult greco-catolic.
A fost căsătorit cu Livia Buzilă, fiica preotului unit Ștefan Buzilă, din Poiana Ilvei (azi județul Bistrița-Năsăud), la 22 iunie 1928. Din căsătorie a avut doi copii: Livia (căsătorită Piso), la 27 martie 1931 și Alexandru, la 25 aprilie 1937.Fiica Livia Filipașcu, soția tenorului Ion Piso, îi recuperează o parte din manuscrisele ilustrului său tată și le publică postmortem. A deținut funcția de prim ajutor de primar al Sighetului în perioada octombrie 1933 – noiembrie 1937, fără a avea însă o angajare politică.
A fost membru în: Asociația pentru Cultura Poporului Român din Maramureș – ASTRA, Societatea „Principele Mircea”; Consiliul de Administrație al Băncii Populare „Tisa”, Banca „Maramurășană”, cenzor. El a evitat cu diplomație, luptele interconfesionale, disputele ideologico-politice de la mijlocul anilor ’40, plasându-se însă ferm împotriva revizionismului maghiar și a zvârcolirilor iredentiste ucrainene. Între anii 1934 – 1936 a condus publicația „Ecoul Maramureșului”. În perioada 1948 -1952 a fost profesor de istorie și religie la Institutul Teologic Ortodox din Cluj. A fost arestat politic pe 15 august 1952. A fost deținut politic din vara anului 1952, la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a decedat, la doar 50 de ani.
În anul 1936 a fost decorat cu ordinul „Coroana României”, ca urmare a recunoașterii implicării sale prodigioase în viața social-politică și culturală a Maramureșului și a țării; în anul 1941 a primit premiul „Năsturel” al Academiei Române. Grupul Școlar din localitatea Petrova a primit numele de Liceul Tehnologic „Alexandru Filipașcu” prin ordinul de ministru nr. 3750/5.05.2004, începând cu anul școlar 2004 – 2005.
Cărți publicate antum:
Istoria Maramureșului- 1940; De la românii din Maramureș- Oameni, locuri, cântece- 1943; Maramureș-1944; Voievodatul Maramureșului – Originea, structura și tendințele lui–1945
Cărți publicate postum:
Istoria Bisericii Romîne, manual pentru institutele teologice, tipărit cu binecuvântarea PF Patriarh Justinian-1957; Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română-2006.
Lăcrimioara ZOTA
