Share
Sărbătoarea Sfântului Nicolae, marcată azi. La mulți ani, tuturor sărbătoriților

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, marcată azi. La mulți ani, tuturor sărbătoriților

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, cea mai îndrăgită de copii, după sărbătoarea Crăciunului, are loc astăzi. Aseară, în ajun, cei mai cuminți dintre ei au primit daruri în ghetuțe, iar cei mai puțin cuminiți, o nuielușă. Cel puțin așa spune tradiția. Însă dincolo de asta, Sfântul Nicolae chiar a existat și a fost un episcop.

Muzeografa Gabriela Filip – Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare vorbește despre cele mai interesante credințe despre această sărbătoare.

„În credința populară, Sfântul Nicolae este cunoscut și sub numele de Sân-Nicoară. Se spune că el păzește soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el pentru a ajunge la tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără căldură și fără lumina”, arată ea.

„Tradițiile românești, îl înfățișează pe Moș Nicolae calare pe un cal alb. Se face astfel trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii. În popor se crede că de Sfântul Nicolae începe cu adevărat iarna. În această zi Moșul își scurtură barba și începe să ningă. Iar dacă nu ninge înseamnă că iarna va fi lungă”, mai arată muzeografa.

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, ocazie pentru a face daruri copiilor

Dincolo de asta, muzeografa mai spune că Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor. De asemenea, al marinarilor, soldaților, femeilor nemăritate și al celor acuzați pe nedrept. Acesta stăpânește apele, apără soldații în război, ajută văduvele, orfanii și fetele care vor să se mărite.

Totodată, este o bună ocazie pentru a face daruri copiilor.

„În fiecare an, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii știu că trebuie ca ghetulele sau cizmulițele lor să fie lustruite, deoarece Moș Nicolae va veni pe la ei să aducă daruri celor cuminți. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze că trebuie să asculte de parinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seama dacă un copil a fost cuminte sau rău. Chiar dacă este mereu grăbit să ajungă la copiii din întreaga lume, acesta își face timp să asculte și dorințele fiecărui copil în parte. În această zi se pun crenguțe de pomi fructiferi în apă, să înflorească până la Anul Nou, când se folosesc ca sorcovă pentru copii”, mai relatează muzeografa despre credințele legate de Moș Nicolae.

Vechi credințe despre Sfântului Nicolae

„Se spune că Sfântul Nicolae ar fi foarte apropiat de Dumnezeu, primind de la Acesta darul de a face minuni. Conform tradiției populare, de Crăciun, la miezul nopții, când se deschide cerul, Sfantul Nicolae poate fi vazut stând în dreapta Domnului. La sate, în unele zone, în ziua de Sfântul Nicolae, colindătorii încep să se organizeze în cete și să-și aleaga gazda la care vor merge pentru a repeta colindele pentru Crăciun”, mai spune muzeografa despre sărbătoarea Sfântului Nicolae.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu