Cu fiecare clipă care trece fără a avea pe cei dragi lângă noi – care s-au mutat la viața cea veșnică – ne gândim adeseori într-un fel sau altul la rostul și rolul nostru pe acest pământ. Ne punem întrebări și ne frământăm cu mintea noastră omenească ce se va întâmpla și cu noi, când, la rândul nostru, vom trece în nemurire.
Desigur, în atotînțelepciunea Sa, Dumnezeu, prin Sfânta Biserică, a rânduit anumite soroace, termene, pentru a-i pomeni pe cei plecați dintre noi, dreptslăvitori creștini, care au adormit în nădejdea Învierii și a vieții veșnice.
Spre exemplu, pe lângă pomenirile tradiționale legate de sufletul celui răposat, Biserica, prin Sfinții Părinți, au rânduit două sâmbete de pomenire în comun a celor adormiți: sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (numită „Moșii de iarnă”) și sâmbăta dinaintea Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt (numită a „Moșilor de vară”). De ce se numesc așa? Pentru că facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor adormiți în dreapta credință.
Deoarece Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, al Rusaliilor, este unul foarte important, s-a rânduit ca în ajun să se facă pomenirea celor adormiți pentru ca aceștia să se bucure de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre se va sărbători duminică.
Spre exemplu, părintele Ene Braniște în manualul de Liturgică explică faptul că Biserica nu a făcut altceva decât să creștineze vechea sărbătoare păgână de vară, prin care romanii își pomeneau și cinsteau pe morții lor (părinții), de unde și denumirea de „Parentalia”.
Să ne îndreptăm pașii către Sfânta Biserică și să ducem spre pomenire un pomelnic scriind pe cei adormiți dintre noi, pe cei care nu are cine să îi pomenească, să le aprindem o lumânare și să zicem cu toată cucernicia și nădejdea: „Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească!”.
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu
