Donald Trump schimbă geografia Americii. După Lacul Ontario, vorbește despre Atlantic și Pacific - 2 ore în urmă
Baia Mare a pus în folosinţă 11,6 kilometri de piste pentru biciclete - 4 ore în urmă
15 ani de la ultima misiune a căpitanului Adrian Marchiș. Pompierii maramureșeni nu l-au uitat - 6 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Poți cunoaște un om 20 de ani și să-l întâlnești cu adevărat într-o singură zi - 6 ore în urmă
Pr. Adrian Dobreanu: Scurtă meditație la sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul - 6 ore în urmă
Cristian Chivu, printre cei mai buni antrenori ai Italiei. Românul ajunge la marea gală de la Scala din Milano - 6 ore în urmă
Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației ajunge la cea de-a 53-a ediție - 6 ore în urmă
Tenismena Sara Nicole Sitar, aproape de un titlu ITF J100 la doar 14 ani - 7 ore în urmă
Vrei să construiești? S-au schimbat regulile pentru autorizația de construire. Ce trebuie să știe proprietarii - 8 ore în urmă
Doliu în învățământul băimărean. S-a stins din viață profesorul Adalbert Meheș - 10 ore în urmă
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu: „Moșii de vară” – pomenirea celor adormiți și „pregustarea” din darurile Duhului Sfânt
Cu fiecare clipă care trece fără a avea pe cei dragi lângă noi – care s-au mutat la viața cea veșnică – ne gândim adeseori într-un fel sau altul la rostul și rolul nostru pe acest pământ. Ne punem întrebări și ne frământăm cu mintea noastră omenească ce se va întâmpla și cu noi, când, la rândul nostru, vom trece în nemurire.
Desigur, în atotînțelepciunea Sa, Dumnezeu, prin Sfânta Biserică, a rânduit anumite soroace, termene, pentru a-i pomeni pe cei plecați dintre noi, dreptslăvitori creștini, care au adormit în nădejdea Învierii și a vieții veșnice.
Spre exemplu, pe lângă pomenirile tradiționale legate de sufletul celui răposat, Biserica, prin Sfinții Părinți, au rânduit două sâmbete de pomenire în comun a celor adormiți: sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți (numită „Moșii de iarnă”) și sâmbăta dinaintea Praznicului Pogorârii Duhului Sfânt (numită a „Moșilor de vară”). De ce se numesc așa? Pentru că facem pomenirea părinților, moșilor și strămoșilor adormiți în dreapta credință.
Deoarece Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, al Rusaliilor, este unul foarte important, s-a rânduit ca în ajun să se facă pomenirea celor adormiți pentru ca aceștia să se bucure de darurile Sfântului Duh, a cărui pogorâre se va sărbători duminică.
Spre exemplu, părintele Ene Braniște în manualul de Liturgică explică faptul că Biserica nu a făcut altceva decât să creștineze vechea sărbătoare păgână de vară, prin care romanii își pomeneau și cinsteau pe morții lor (părinții), de unde și denumirea de „Parentalia”.
Să ne îndreptăm pașii către Sfânta Biserică și să ducem spre pomenire un pomelnic scriind pe cei adormiți dintre noi, pe cei care nu are cine să îi pomenească, să le aprindem o lumânare și să zicem cu toată cucernicia și nădejdea: „Dumnezeu să îi ierte și să îi odihnească!”.
Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu














