Bumbac organic: ce înseamnă eticheta pentru hainele tale - 3 ore în urmă
Dacii din Maramureș au ajuns în Polonia. Omnis Barbaria, la Festivalul Culturii Preistorice și Antice - 4 ore în urmă
„Caii Maramureșului” – o pasiune moștenită și o tradiție dusă mai departe. Povestea lui Ionuț Tămaș, tânărul din Sârbi care oferă frumusețe evenimentelor - 6 ore în urmă
Grinzile noului pod de pe Bulevardul Unirii ajung la Baia Mare. Macaraua de peste 300 de tone este pregătită pentru montaj - 6 ore în urmă
Victoria Petrenciuc și Patricia Moldovan reprezintă Maramureșul la Festivalul-concurs național „Pe deal la Teleormănel” - 7 ore în urmă
Preselecție la fotbal în Maramureș: ASSG Băița de sub Codru își mărește echipa! - 8 ore în urmă
Pistele de biciclete împart opiniile în Baia Mare. Două perspective asupra aceleiași schimbări - 8 ore în urmă
Maramureșenii de pretutindeni se întâlnesc la Baia Mare. Prima Convenție Maramureșeană pune în discuție viitorul județului - 8 ore în urmă
Spectacol umoristic și muzical: Radu Pietreanu urcă pe scenă în Baia Mare - 8 ore în urmă
Copiii din centrele sociale din Sighetu Marmației, informați privind prevenirea bullying-ului și cyberbullying-ului - 9 ore în urmă
Percheziții în Maramureș: Au primit bani în schimbul eliberării adeverințelor de vaccinare fără să le fie administrată efectiv suspensia injectabilă
La data de 28 februarie, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, în baza ordonanţelor de delegare emise de procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare în județul Maramureș, din care 1 la un Centrul de vaccinare Covid-19 Vișeu de Sus și 3 la domiciliile unor persoane. Totodată, activitățile de percheziție au vizat și un număr de 4 autoturisme aparținând persoanelor implicate.
De asemenea, au fost puse în executare un număr de 4 mandate de aducere.
Cu ocazia activităților de percheziție au fost identificate și ridicate atât sume însemnate de bani în valută, cât și obiecte și înscrisuri care au legătură cu comiterea infracțiunilor.
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză, înregistrată la unitatea de parchet sus-menționată în baza sesizării polițiștilor anticorupție ai Serviciului Județean Anticorupție Maramureș, au rezultat probe care fundamentează presupunerea rezonabilă că, în cursul perioadei 2021-2022, inculpații ar fi pretins și primit sume de bani având cuantumuri situate între 300 și 500 euro, de la un număr semnificativ de persoane interesate, în schimbul eliberării către acestea a adeverințelor de vaccinare fără să le fie administrată efectiv suspensia injectabilă.
În cursul zilei de 28.02.2022 procurorul de caz a dispus reținerea a 2 persoane, pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la dare de mită în formă continuată. La data de 01.03.2022, unul dintre inculpați a fost prezentat Tribunalului Maramureș, cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, admisă de instanță iar în referire la cel de-al doilea, procurorul a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile. La data de 03.03.2022, procurorul a dispus reținerea unei alte persoane, având funcția de asistent-medical șef, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată, ulterior fiind prezentată Tribunalului Maramureș cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile, admisă de instanță.
În cauză, se efectuează acte de urmărire penală vizând și alte persoane, pentru comiterea unor infracțiuni de corupție.
Polițiștii anticorupție au beneficiat de sprijin din partea Direcției de Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Cluj – Serviciul de Operațiuni Speciale Maramureș, Direcției Generale Anticorupție – Direcția Anchete și Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.














