Featured
Un obicei, al cărui început se pierde în negura vremurilor, se desfăşoară în Copalnic-Mănăştur an de an, după acelaşi tipar ancestral. Sâmbătă, 27 ianuarie 2018, începând cu ora 20.00, la Căminul cultural din Copalnic-Mănăştur are loc Jocul de Trei Sfinţi, la care sunt aşteptaţi să vină mănăşturenii şi nu numai ei, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, şi nu numai. După cum afirmă primarul Vasile Mihalca, totul se păstrează ca acum sute de ani: de la dansul coşercilor şi portul tradiţional, până la muzica interpretată de violonistul Vasile Cheşei şi de formaţia sa. Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Copalnic-Mănăştur. (D.G.B.)










