Andreea Ghițiu a lansat un proiect de suflet la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului - 4 ore în urmă
Portret de artist: Ioana Călăuz, poezia ca formă de libertate - 5 ore în urmă
Ovidiu Oanță, băimăreanul de cursă lungă devenit un reper al știrilor naționale - 6 ore în urmă
Seceta începe să lase robinetele fără apă în Maramureș - 6 ore în urmă
Nadia Comăneci a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Montreal - 6 ore în urmă
Mâine, recital de pricesne la Berința la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului - 7 ore în urmă
Să îl cunoaștem pe Andrei Coteț, un tânăr cu visuri mărețe în producția muzicală! - 7 ore în urmă
De astăzi, vinietele din Bulgaria sunt mai scumpe. Noile tarife pentru șoferi - 8 ore în urmă
Povestea Mănăstirii din Băsești - 8 ore în urmă
Patrimoniul maramureșean unește culturi: Eveniment special dedicat Zilei Internaționale a Prieteniei, la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare - 8 ore în urmă
Actualizare: Cruzime în Baia Mare: Nero, în vârstă de 15 ani, a supraviețuit după ce a fost călcat intenționat de un șofer fără suflet. Poliția a intrat pe fir (VIDEO ȘI FOTO)
Caz de cruzime în Baia Mare. Un șofer a trecut, intenționat, cu roțile peste un câine, într-o parcare de pe strada 8 Martie din municipiu. Acum are probleme cu legea după fapta sa reprobabilă.
Gestul scandalos a fost filmat, iar imaginile au fost postate pe rețelele de socializare de persoana care are grijă de micul patruped. Băimăreanul Adrian Birtoc a explicat și cum s-a produs grozăvia. Cățelul, pe numele său Nero, păzește de 15 ani acel loc, este iubit și îngrijit de toată lumea.
„Încerc să înțeleg ce i-a trecut prin cap acestui tănăr conducător auto! Pe scurt: Baia Mare, în data de 10 februarie 2021, orele 10.45, după ce, la service-ul din apropiere, i-a fost schimbată o bucșă pe masină, așa a înțeles să testeze masina! A pătruns fără drept in incinta societății, a încercat să facă drifturi și a călcat un câine! Personal sunt convins ca a fost intenționat. Nu am cuvinte să te cataloghez! Cățelușa pe care ai călcat-o are 16 ani, nu mai aude, iar acum are nevoie de tratament medical. Acum cățelușa e sub tratament momentan nu poate să se deplaseze”, a scris Adrian Birtoc.
La data de 11 februarie, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de rănire sau schingiuirea unui animal, faptă prevazută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor. „În fapt, un câine a fost accidentat de un autoturism condus într-o parcare de pe raza municipiului Baia Mare. Animalul rănit a fost îngrijit de un medic veterinar, iar în prezent se fac cercetări pentru identificarea conducătorului auto”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Maramureș cu privire la groaznicul incident. Vezi Video AICI!
ACTUALIZARE – Din fericire, Nero a supraviețuit și se află sub tratament medical. Individul care l-a accidentat este cercetat de oamenii legii. „În cursul zilei de azi, 12 februarie, șoferul autoturismului, care a accidentat un câine într-o parcare pe raza municipiului Baia Mare, a fost identificat ca fiind un bărbat de 46 de ani din municipiu. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de rănire sau schingiuirea unui animal”, a declarat Ionela Cozma, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș.
„Azi în jurul orelor 09.20 persoana în cauză s-a prezentat la sediul societății recunoscându-și fapta! Persoana a fost condusă la poliție pentru declarații. Cățelușa e din ce în ce mai bine, sperăm să nu intervină complicații. Mulțumim tuturor pentru susținere și implicare în caz”, a anunțat Adrian Birtoc.
Incidentul a stârnit un val de indignare, mai ales în rândul iubitorilor de animale. Reacțiile de nemulțumire ale oamenilor vizavi de gestul necugetat al șoferului sunt perfect îndreptățite. Astfel de gesturi trebuie pedepsite negreșit, cu atât mai mult cu cât există o legislație care apără drepturilor necuvântătoarelor. Se dovedește, încă o dată, faptul că omul poate fi mai crud decât animalele.
C.Ț.














