Dublă avertizare în Maramureș: Cod galben de furtuni și risc de viituri pe Vișeu, Iza și Lăpuș - 39 de minute în urmă
Podul peste râul Lăpuș, de la Rogoz, trebuie reconstruit. Până atunci se pregătește o variantă provizorie - 2 ore în urmă
În apropierea Vârfului Pop Ivan din Munții Maramureșului a fost sfințit „Refugiul Speranței” - 4 ore în urmă
Centrul multifuncțional al Memorialului Victimelor Comunismului se deschide sâmbătă la Sighetu Marmației - 5 ore în urmă
Jazzul iese în stradă la Baia Mare: două seri de concerte gratuite în Piața Libertății - 5 ore în urmă
Fără vechime pentru cinci dintre posturi. Spitalul „Dr. Nicolae Rușdea” din Baia Mare face angajări - 5 ore în urmă
Groșii Țibleșului va găzdui a XIX-a ediție a evenimentului„Tradiții și obiceiuri de la poalele Țibleșului” - 5 ore în urmă
Echipa Nordic Baia Mare, vicecampioană națională la baschet 3×3 U17 - 6 ore în urmă
„Toamna Folk” la Cetatea Fisculașului din Șișești. Florin Chilian, invitat special - 6 ore în urmă
Astăzi, Marian Ilea ar fi împlinit 67 de ani - 6 ore în urmă
Doritorii se pot alătura campaniei „Ajutăm Îngerii Medici”; oamenii de afaceri maramureșeni au donat până acum peste 220.000 de lei
Pentru a veni în sprijinul unităților medicale și a personalului medical din județ, mai mulți oameni de afaceri – membri ai Asociației Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) – și-au unit forțele, astfel încât să-i ajute în timp util pe medici să fie pregătiți pentru cel mai negru scenariu. A fost organizată, așadar, campania „Ajutăm Îngerii Medici”. Cei care doresc pot să se alăture demersului și să dea o mână de ajutor, donând 2 euro printr-un SMS la numărul 8837, cu textul „MM”.
Până acum s-au strâns 172.500 de lei de la mai multe companii maramureșene, fiecare donând sume cuprinse între 2.500 și 50.000 de lei. Pe lângă aceste donații, a fost alocată suma de 50.000 de lei din bugetul AIM, reușind să se ajungă astfel la un buget total de 222.500 de lei.
„Unele companii sprijină campania prin lucrări executate cu titlu gratuit sau prin aportul în muncă al angajaților proprii. Astfel, o firmă de construcții se ocupă de construcția parțială a secției ATI a spitalului TBC, o altă firmă, tot din domeniul construcțiilor, s-a angajat să amenajeze laboratorul unde va fi instalat aparatul PCR la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie, iar o companie care realizează elemente de tâmplărie a produs și montat în timp record, în mai puțin de 24 de ore, 30 de geamuri și 20 de uși la noua secție ATI dedicată tratării pacienților cu COVID-19. Alte companii au pus la dispoziția Asociației Întreprinzătorilor Maramureș, pentru toată perioada crizei, aportul în muncă al unor salariați sau chiar direct al administratorilor.
Cu sumele strânse, se vor achiziționa în cel mai scurt timp materiale de protecție pentru personalul medical (măști, mănuși, vizete, halate, combinezoane, dezinfectanți), dar și kituri de testare și un aparat de ventilare mecanică. Doar ventilatorul atât de necesar pentru cazurile grave de infectare cu COVID-19 costă aproximativ 130.000 lei, astfel că suma strânsă până în acest moment este insuficientă. De aceea, Asociația Întreprinzătorilor Maramureș face apel la toate firmele maramureșene care pot să contribuie cu orice sumă, pentru a reuși să achiziționeze toate echipamentele necesare pentru spitalele din județ”, spun organizatorii campaniei.
Companiile sau persoanele fizice care vor să se alăture acestei cauze pot dona orice sumă în contul bancar nr. RO70BTRLRONCRT0445516002, deschis la Banca Transilvania – Sucursala Maramureș, beneficiar Asociația Întreprinzătorilor Maramureș, cod fiscal 39450388.
Lista donatorilor rămâne deschisă și poate fi accesată aici.














