„Tânjaua Hotenarilor” are loc în acest final de săptămână; Vechiul obicei agrar atrage an de an numeroși participanți - 2 ore în urmă
Intervenție a salvamontiștilor în zona Strâmbu Băiuț în sprijinul unui bărbat accidentat - 3 ore în urmă
Etapă fără surprize în Liga 5 - 4 ore în urmă
Povestea tenismenei Karla Pop: de la primul antrenament, la performanțele obținute în turneele FRT - 4 ore în urmă
Peste 600 de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii maramureșeni în minivacanța de 1 Mai - 5 ore în urmă
DGASPC a organizat o întâlnire de formare privind prevenirea consumului de substanțe interzise la Sighetu Marmației - 6 ore în urmă
42 de infracțiuni constatate în primele trei zile ale lunii de polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighet - 7 ore în urmă
Doina Cornea, opt ani de la trecerea la cele veșnice - 8 ore în urmă
DanceLight Studio Baia Mare, două locuri I la Black Swan Dance Competition - 8 ore în urmă
Opera „Bărbierul din Sevilla” va fi pusă în scenă la Centrul Cultural „Titiana Mihali” din Borșa - 8 ore în urmă
Tribunalul Maramureș: Ce cauze se vor soluționa în regim de urgență
În intervalul 16.03.2020-31.03.2020 inclusiv, la Tribunalul Maramureş se vor soluţiona exclusiv următoarele cauze:
În materie penală:
– supraveghere tehnică/încuviinţare, obţinere date;
– percheziţii;
– propuneri de luare măsuri preventive;
– propuneri de prelungire măsuri preventive;
– verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurilor preventive;
– cereri/sesizări privind revocarea, înlocuirea, încetarea de măsuri preventive;
– contestarea măsuri preventive luate de procuror;
– internarea medicală provizorie;
– obligarea la tratament medical;
– contestaţii privind măsuri preventive;
– contestaţii privind măsuri asigurătorii;
– contestaţii privind internarea medicală provizorie/obligarea la tratament medical;
-cauze privind liberarea condiţionată, liberarea minorilor sau înlocuirea măsurilor neprivative de libertate;
– cauzele în care este iminentă împlinirea prescripţiei răspunderii penale;
-cauze privind amanarea/întreruperea pedepsei;
-cauzele prevăzute de Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală;
– contestaţii împotriva încheierilor prin care au fost soluţionate cererile şi excepţiile formulate în dosare cu inculpaţi faţă de care s-a luat o măsură preventivă;
– abţinerea întregii instanţe;
– contestaţie durată proces.
În materie civilă:
– ordin de protecţie;
– ordonanţă preşedinţială;
– măsuri de protecţie speciale pentru minori;
– adopţie;
– suspendarea executării silite, suspendarea executării provizorii;
– măsuri asigurătorii;
– suspendarea executării actului administrativ;
– abţinerea întregii instanţe şi conflictul de competenţă în cauzele anterior enumerate;
– încuviinţarea executării silite-fond/apel
– nelegalitate/suspendare grevă
– faliment-cerere deschidere procedură la solicitarea debitorului, ridicarea dreptului de administrare a debitorului, propunerea intrării în faliment formulată de administratorul judiciar/creditor.
Cauzele aflate pe rolul instanţei în intervalul 16.03.2020-31.03.2020 inclusiv ce nu se încadrează în cele enumerate anterior urmează a fi amanate pentru o dată ulterioară, completurile de judecată putand apela fie la preschimbarea termenului fie la stabilirea unui nou termen în şedinţa de judecată.
Prezenta hotărâre se publică pe INTRANET şi se aduce la cunoştinţă publică prin intermediul BIRP din cadrul Tribunalului Maramureş.















