Share
Beat criță: Un băimărean a fost arestat la domiciliu după ce a provocat un accident pe strada Victoriei. S-a urcat la volan aproape în comă alcoolică

Beat criță: Un băimărean a fost arestat la domiciliu după ce a provocat un accident pe strada Victoriei. S-a urcat la volan aproape în comă alcoolică

Decizie a instanței în cazul unui băimărean care a provocat un accident rutier soldat, din fericire, numai cu pagube materiale, pe strada Victoriei în data de 13 aprilie.

Mai exact, în data de 13 aprilie, în jurul orei 14.30, polițiștii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Victoriei din municipiu. „La fața locului polițiștii au identificat două autoturisme care prezentau avarii produse în urma accidentului rutier. Au fost identificați și conducătorii autoturismelor în cauză ca fiind doi bărbați de 35 respectiv 52 de ani ambii din Baia Mare.

Aceștia au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero în cazul bărbatului de 52 de ani, iar în cazul bărbatului de 35 de ani etilotestul a indicat o valoare de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbat, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, au explicat atunci reprezentanții IPJ Maramureș.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare au dispus, la data de 14 aprilie 2021, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului P.R.A. pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal. „La data de 13 aprilie 2021 faţă de inculpatul P.R.A. a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore. Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul P.R.A., care nu are antecedente penale, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, la data de 13 aprilie 2021, în jurul orei 14:35, a condus un autoturism pe raza municipiului Baia Mare, județul Maramureş, circumstanțe în care a provocat un accident de circulație soldat cu pagube materiale.

Analiza toxicologică a probei de sânge recoltată de la inculpat a indicat o îmbibație alcoolică peste limita legală (3,22 g/l alcool pur în sânge). La data de 14 aprilie 2021, dosarul a fost înaintat instanţei cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru 30 de zile; judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Baia Mare a dispus arestul la domiciliu al inculpatului. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, au explicat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

DirectMM.ro

 


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.


Lasă un comentariu