La Cernești, un sătmărean a dat cu Mercedesul în gard
În dimineața primei zile din an, un sătmărean conducea un Mercedes CLS pe DN 18 B, înspre Baia Mare. În Cernești a ratat o curbă și a intrat mai întâi pe contrasens, apoi în gardul unei gospodării și într-un pom. Noroc că nu era circulație la acea oră – șoferul era”singur pe drum”, vorba celor de la Holograf – așa că s-au înregistrat doar pagube materiale. Dar și plecarea șoferului de la locul accidentului fără victime. S-o fi dus omul să sorcovească pe cineva.
Foto: Viorelia Liliana, Ghiță Medan











