Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi distribuită în toată țara
Permalink

Lumina Sfântă de la Ierusalim va fi distribuită în toată țara

În ajunul Paștelui, una dintre cele mai importante tradiții religioase din România este aducerea Sfintei…

Mai mult →

Pr. Adrian Dobreanu: Sâmbăta Mare – zi a credinței și introspecției și a răbdării în încercare
Permalink

Pr. Adrian Dobreanu: Sâmbăta Mare – zi a credinței și introspecției și a răbdării în încercare

Marea bucurie a Învierii o simte sufletul credincios numai dacă privește prin contrast și faptele…

Mai mult →

Pr. Adrian Dobreanu: Pomenirea Sfintei Cuv. Maria Egipteanca – popas, reper și întărire duhovnicească spre Înviere
Permalink

Pr. Adrian Dobreanu: Pomenirea Sfintei Cuv. Maria Egipteanca – popas, reper și întărire duhovnicească spre Înviere

În urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post al Învierii Domnului, duminica de astăzi, a…

Mai mult →

Căminul Cultural din Stoiceni va găzdui un frumos concert de pricesne
Permalink

Căminul Cultural din Stoiceni va găzdui un frumos concert de pricesne

Duminică, 22 martie, Căminul Cultural din Stoiceni va găzdui un concert de pricesne, începând cu…

Mai mult →

Ce facem cu lumânarea de la slujba de Înviere
Permalink

Ce facem cu lumânarea de la slujba de Înviere

La Paştele ortodox credincioşii se bucură de minunea Luminii Sfinte, un eveniment miraculos ce se…

Mai mult →

Intrăm în Săptămâna Patimilor; Care este semnificația fiecărei zile
Permalink

Intrăm în Săptămâna Patimilor; Care este semnificația fiecărei zile

Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este perioada liturgică care începe cu Denia din Sfânta și…

Mai mult →

”De la Procreștinism la Înviere” – concert pascal la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș
Permalink

”De la Procreștinism la Înviere” – concert pascal la Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș

Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, în parteneriat cu Facultatea de Litere din…

Mai mult →

„Învierea Domnului pe înțelesul copiilor”: Program catehetic la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (FOTO)
Permalink

„Învierea Domnului pe înțelesul copiilor”: Program catehetic la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare (FOTO)

În fiecare duminică a Postului Mare – cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin și cu atenta…

Mai mult →