logo
--°C Baia Mare
--°C Baia Mare
  • Start
  • Comunitate
    • Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026
      3 ore în urmă

      Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026

    • Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare
      3 ore în urmă

      Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare

    • Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon
      6 ore în urmă

      Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon

    • Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul
      6 ore în urmă

      Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul

  • Editorial
    • Un soi de deja vu la FRF: Burleanu, pe cale să mai obțină un mandat de președinte
      8 martie 2026

      Un soi de deja vu la FRF: Burleanu, pe cale să mai obțină un mandat de președinte

    • Cu ce ne-am ales din anul politic 2025
      31 decembrie 2025

      Cu ce ne-am ales din anul politic 2025

    • Panglici, discursuri și amnezia politicienilor
      14 septembrie 2025

      Panglici, discursuri și amnezia politicienilor

    • Editorialul de sâmbătă: I SE SPUNEA «MONȘERUL» (I)
      5 iulie 2025

      Editorialul de sâmbătă: I SE SPUNEA «MONȘERUL» (I)

  • Cultura
    • 26 iulie 1921, a intrat în vigoare Tratatul de la Trianon
      12 ore în urmă

      26 iulie 1921, a intrat în vigoare Tratatul de la Trianon

    • Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXIII)
      1 zi în urmă

      Gravimetrul – proză de Marian Ilea (XXIII)

    • Walter Übelhart își va lansa noul roman, „Der Drachenkreis” (Cercul Dragonului), la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt
      1 zi în urmă

      Walter Übelhart își va lansa noul roman, „Der Drachenkreis” (Cercul Dragonului), la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt

    • Satul de pe Dealul Florilor Baia Mare prinde viață în acest weekend cu expoziții, ateliere, muzică și activități pentru toate vârstele
      24 iulie 2026

      Satul de pe Dealul Florilor Baia Mare prinde viață în acest weekend cu expoziții, ateliere, muzică și activități pentru toate vârstele

  • Economie
    • ING Bank închide una dintre agențiile din Baia Mare. Activitatea va fi mutată într-un singur sediu
      15 iulie 2026

      ING Bank închide una dintre agențiile din Baia Mare. Activitatea va fi mutată într-un singur sediu

    • Investiție de 6 milioane de dolari la Fărcașa. Eaton construiește a treia hală de producție din Maramureș
      9 iulie 2026

      Investiție de 6 milioane de dolari la Fărcașa. Eaton construiește a treia hală de producție din Maramureș

    • Vrei să călătorești prin Europa? O companie oferă 3.000 de dolari pe lună pentru un job de vis
      5 iulie 2026

      Vrei să călătorești prin Europa? O companie oferă 3.000 de dolari pe lună pentru un job de vis

    • România și taxarea muncii: suntem pe primul loc în UE, dar ce spune cu adevărat această statistică?
      1 iulie 2026

      România și taxarea muncii: suntem pe primul loc în UE, dar ce spune cu adevărat această statistică?

  • Sanatate
    • Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cea mai importantă zi din viața ta este cea pe care o trăiești astăzi
      24 iulie 2026

      Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Cea mai importantă zi din viața ta este cea pe care o trăiești astăzi

    • Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile nu sunt problema. Interpretarea lor este
      17 iulie 2026

      Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile nu sunt problema. Interpretarea lor este

    • Anunț pentru aparținătorii pacienților decedați de la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare
      14 iulie 2026

      Anunț pentru aparținătorii pacienților decedați de la Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare

    • Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile sunt furtunile, sentimentele sunt casele pe care le construim în jurul lor
      10 iulie 2026

      Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Emoțiile sunt furtunile, sentimentele sunt casele pe care le construim în jurul lor

  • Sport
    • Flykick Team Baia Mare, rezultate foarte bune la Cupa României la înot de la Târgu Mureș
      22 iulie 2026

      Flykick Team Baia Mare, rezultate foarte bune la Cupa României la înot de la Târgu Mureș

    • Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat
      21 iulie 2026

      Energie și performanță la Rona de Jos: „Camp Distinct Fight Academy 2026” s-a încheiat

    • Rezultate remarcabile pentru înotătorii de la LPS Baia Mare la Cupa României
      21 iulie 2026

      Rezultate remarcabile pentru înotătorii de la LPS Baia Mare la Cupa României

    • 15 medalii și locul I pe echipe pentru Clubul Unirea Șișești la competiția Rebellion Strength Armwrestling
      20 iulie 2026

      15 medalii și locul I pe echipe pentru Clubul Unirea Șișești la competiția Rebellion Strength Armwrestling

  • Special
    • Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal
      3 ore în urmă

      Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal

    • „Ceterașii de pe sate”, un simbol al identității maramureșene. O poveste despre rădăcini, prietenie și folclor autentic
      1 zi în urmă

      „Ceterașii de pe sate”, un simbol al identității maramureșene. O poveste despre rădăcini, prietenie și folclor autentic

    • Bunătatea nu are vârstă: Micuța Petra din Baia Mare și-a donat părul pentru a aduce speranță unei paciente oncologice
      18 iulie 2026

      Bunătatea nu are vârstă: Micuța Petra din Baia Mare și-a donat părul pentru a aduce speranță unei paciente oncologice

    • Maramureșanul Marcel Foltoș a obținut premiul II la Festivalul Literar „BOGDANIA” de la Focșani
      4 iulie 2026

      Maramureșanul Marcel Foltoș a obținut premiul II la Festivalul Literar „BOGDANIA” de la Focșani

  • Politic
    • Propunerea S.O.S. România privind Unirea cu Republica Moldova a trecut tacit de Camera Deputaților
      24 iunie 2026

      Propunerea S.O.S. România privind Unirea cu Republica Moldova a trecut tacit de Camera Deputaților

    • Adrian Ioan Veștea nu a întrunit majoritatea necesară pentru funcția de premier
      22 iunie 2026

      Adrian Ioan Veștea nu a întrunit majoritatea necesară pentru funcția de premier

    • AUR Baia Mare a lansat campania „AUR te Aude” în municipiu
      22 iunie 2026

      AUR Baia Mare a lansat campania „AUR te Aude” în municipiu

    • Ilie Bolojan și-a consolidat poziția în fruntea PNL după Congresul Extraordinar
      21 iunie 2026

      Ilie Bolojan și-a consolidat poziția în fruntea PNL după Congresul Extraordinar

  • Life
    • NASA se pregătește de lansarea istorică: Artemis II zboară spre Lună peste 3 zile
      29 martie 2026

      NASA se pregătește de lansarea istorică: Artemis II zboară spre Lună peste 3 zile

    • ZYA, artista din Baia Mare, s-a calificat în semifinala Eurovision 2026
      9 februarie 2026

      ZYA, artista din Baia Mare, s-a calificat în semifinala Eurovision 2026

    • Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani
      25 iulie 2025

      Hulk Hogan a murit la vârsta de 71 de ani

    • De 1 mai, obligatoriu mici și bere
      1 mai 2025

      De 1 mai, obligatoriu mici și bere

Breaking

  • Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026 - 3 ore în urmă

  • Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare - 3 ore în urmă

  • Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal - 3 ore în urmă

  • Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon - 6 ore în urmă

  • Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul - 6 ore în urmă

  • O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață - 6 ore în urmă

  • O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna - 11 ore în urmă

  • Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice - 11 ore în urmă

  • Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș - 11 ore în urmă

  • Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos” - 12 ore în urmă

10 Ultimele Știri
  • Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026
    3 ore în urmă
    Comunitate
    Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026
  • Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare
    3 ore în urmă
    Religie
    Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare
  • Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal
    3 ore în urmă
    Special
    Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal
  • Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon
    6 ore în urmă
    Religie
    Hramul Mănăstirii Petrova: Credincioșii sunt invitați la rugăciune de sărbătoarea Sfântului Pantelimon
  • Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul
    6 ore în urmă
    Religie
    Centenarul bisericii din Ilba, sărbătorit prin Sfânta Liturghie oficiată de PS Părinte Timotei Sătmăreanul
  • O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață
    6 ore în urmă
    Comunitate
    O localnică din comuna Giulești a împlinit un secol de viață
  • O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna
    11 ore în urmă
    Comunitate
    O săptămână de neuitat pentru elevii premiați ai Școlii Profesionale Fărcașa, în tabără la Cumpăna
  • Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice
    11 ore în urmă
    Comunitate
    Sighetu Marmației face un nou pas spre un oraș verde: 10 stații de încărcare pentru mașini electrice
  • Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș
    11 ore în urmă
    Utile
    Featured
    Consultații optometrice gratuite la Tăuții Măgherăuș
  • Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos”
    12 ore în urmă
    Tineret
    Copii și tineri din Satu Nou de Sus, reuniți la Școala de vară „Împreună spre Hristos”

Tag: echipa de fotbal masculin

Ești aici: Home / echipa de fotbal masculin
Performanță deosebită pentru fotbaliștii Liceului Internațional Baia Mare la Cupa ING, desfășurată în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
4 martie 2026
Permalink
Sport

Performanță deosebită pentru fotbaliștii Liceului Internațional Baia Mare la Cupa ING, desfășurată în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar

Echipa de fotbal masculin, coordonată de prof. de educație fizică și sport Timiş Radu de…

Mai mult →

  • Recente
  • Comentarii
  • Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026
    3 ore în urmă

    Maramureșencele Sara Șunea și Carla Marchiș, în lotul României la Campionatul European de Șah pe Echipe pentru Tineret 2026

  • Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare
    3 ore în urmă

    Biserica din Tămășești a fost resfințită după ample lucrări de restaurare

  • Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal
    3 ore în urmă

    Andreea Ghițiu a lansat un „Colaj din Maramureș”, proiect dedicat folclorului autentic și frumuseții Maramureșului Voievodal

  • Daniel în Vi se spune că se vinde Hidroelectrica, dar nu vi se spune cum
    martie 4 2026
  • fani în Vi se spune că se vinde Hidroelectrica, dar nu vi se spune cum
    martie 4 2026
  • Cristela în Ce amendă îți aduce brădulețul odorizant pus la oglinda retrovizoare a masinii
    martie 4 2026






Urmareste-ne pe Facebook
  • Start
  • Termeni si conditii
  • Politică de confidențialitate
  • Despre Anunturi Direct
  • Despre Anuntul Oficial
  • Publicitate
  • Comunicate de presa
  • Trimite o stire
  • Contact

Categorii +

  • Agenda
  • Editorial
  • Super
  • Licitatii
  • Anuntul oficial
  • Externe

Newsletter

Inscrie-te cu adresa de email pentru a primi noutatile pe email.

Back to top
Copyright @ 2020 directmm.ro